George Becali anunţă manifestaţie în toată ţara la 25 februarie

Vlad Giurgiu
Companii / 26 ianuarie 2017

George Becali

George Becali

Finanţatorul FC Steaua Gigi Becali, a declarat că suporterii stelişti vor organiza manifestaţii în toată ţara, la 25 februarie, pentru a protesta faţă de acţiunile MApN şi CSA Steaua împotriva clubului său.

Becali a declarat, pentru DigiSport, citat de News.ro: "Suporterii Stelei nu au plecat şi nu vor pleca niciodată de la echipa asta. Pe 25 februarie vor fi manifestaţii în toată ţara, în toate prefecturile. Pe 25 februarie manifestaţii la toate prefecturile din ţară şi în Bucureşti. O să vedeţi! Nu m-am băgat până acum, dar o să mă bag şi eu, că vreau ca la Bucureşti să fie măcar 30.000-40.000 de oameni".

Întrebat cine se află la originea acestor acţiuni, Becali a răspuns: "Se află suporterii. Acţiunea asta o conduce un suporter din Anglia. Ăştia fac toate pe Facebook. Au cam 25 de prefecturi până acum, au obţinut autorizaţii. Manevrează totul pe Facebook. Când se va apropia, o să fac şi eu o propagandă mai mare. Dacă va fi serios protestul, o să particip eu personal la acest protest. O să organziez şi o scenă, în care să le vorbesc suporterilor, ca să vedem cum este în România."

Ideea lui Becali de a organzia un miting nu este nouă. La 25 mai 2016, el lua în calcul organizarea unui miting pentru a-l sprijini în conflictul cu MApN privind marca Steaua, fiind convins că va strânge un milion de persoane la manifestaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb