Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR, potrivit news.ro.
George Simion a declarat pe o reţea de socializare că doreşte să vadă dacă cei de la USR vor semna moţiunea sau există o interdicţie în acest sens din partea preşedintelui Elena Lasconi.
"Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei. Adică aşteptăm azi, sunt colegii mei în Parlament, să semneze şi ei moţiunea de cenzură. POT-ul speră astăzi, să semneze şi membrii de la POT şi USR, măcar o parte, ca să nu vedem că există o interdicţie din partea doamnei Lasconi ca să fie votată moţiunea că altfel nu ar avea rost. Voinţa românilor de a scăpa de actuala clasă politică trebuie să devină lege indiferent de cât de multe aranjamente fac ei", a declarat George Simion.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2025, 11:57)
la anul si la multi ani
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2025, 12:16)
O săptămână fără moțiune de blocat Parlamentul. Mare politică va fi în România. Au trimis prostovanii exact ce era nevoie în Parlament, pentru blocarea democrației, pe peluzărul țipuritor.