Vara neobişnuit de caldă cu care s-a confruntat Germania în acest an a provocat dificultăţi pentru mulţi fermieri, însă viticultorii germani nu au de ce să se plângă în condiţiile în care se pregătesc pentru cea mai mare recoltă de struguri de după 1999, informează AP.
German Wine Institute, principala organizaţie care reprezintă interesele viticultorilor germani, a anunţat joi că, în condiţiile în care recoltatul strugurilor este finalizat în proporţie de 95%, se aşteaptă în acest an la o producţie de must de 1,07 miliarde litri. Este vorba despre o producţie cu 23% peste media din ultimul deceniu şi totodată cea mai mare producţie de după 1999. De asemenea, German Wine Institute mizează şi pe o calitate bună a vinurilor graţie temperaturilor ridicate din timpul verii, potrivit Agerpres.
În acest an, recoltatul strugurilor în Germania a început în data de 6 august, cu două zile mai devreme decât precedentul record stabilit în anul 2011, iar viticultorii germani speră că vor putea concura mai bine cu Italia şi alte state din sud, unde în mod normal vara vine mai repede decât în Germania.
În schimb, pentru fermierii germani anul 2018 a fost unul dificil, iar Guvernul de la Berlin a anunţat că va lansa un program special de sprijin în valoare de până la 340 milioane de euro pentru a-i ajuta pe fermierii ale căror recolte au fost afectate de seceta din acest an.