Euro a crescut ieri, pe pieţele externe, faţă de dolar şi yen, atingând cel mai ridicat curs din ultimii patru ani raportat la moneda Japoniei, ca urmare a faptului că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a ajuns la un acord cu Partidul Social-Democrat (SPD) pentru formarea unui guvern de coaliţie. Înţelegerea vine la două luni de la victoria Angelei Merkel, fără majoritate absolută, în alegerile legislative.
Acordul va introduce salariul minim la nivel naţional şi va creşte investiţiile. În plus, înţelegerea prevede că nu vor fi majorate taxele.
Euro a urcat cu 0,1% la ora 10.28, pe piaţa din New York, ajungând la 1,3582 dolari. Anterior, cursul a atins 1,3608 dolari, fiind cel mai ridicat din 31 octombrie până la momentul actual. Moneda unică europeană a urcat pentru a doua zi consecutiv faţă de dolar, după ce acordul din Germania a pus capăt celor mai lungi negocieri pentru un guvern de coaliţie, de când cancelarul Angela Merkel se află la putere.
Raportat la moneda japoneză, euro s-a apreciat cu 0,9%, la 138,66 yeni - cel mai ridicat curs atins după august 2009.
"Fiind solid, cursul euro/yen pare să determine în prezent cursul euro/dolar", a declarat, conform Bloomberg, Ned Rumpeltin, director la "Standard Chartered Bank" din Londra. Acesta a adăugat: "Nu cred că s-a îndoit cineva că Germania va găsi o coaliţie stabilă, dar acordul contribuie la sentimentul de continuitate în Europa".
Acordul încheiat de Angela Merkel cu social-democraţii prevede introducerea unui salariu minim de 8,5 euro pe oră la nivel naţional, din 2015. Acordul a fost încheiat ieri dimineaţă, după 17 ore de discuţii. Documentul trebuie să fie aprobat de membrii SPD, printr-un referendum în partid.