Şefa diplomaţiei germane a cerut miercuri Turciei şi Israelului să nu pună în pericol tranziţia paşnică din Siria, după căderea lui Bashar al-Assad, duminică, relatează AFP.
"Dacă vrem o Sirie paşnică, integritatea teritorială a ţării nu trebuie pusă în discuţie, iar vecinii, precum guvernele turc şi israelian, care susţin interese de securitate, nu trebuie să pericliteze procesul prin acţiunile lor", a declarat Annalena Baerbock într-o conferinţă de presă la Berlin.
"Siria nu trebuie să redevină jucăria forţelor sau puterilor străine", a avertizat ministrul german.
Berlinul vrea să promoveze, "în strânsă colaborare cu partenerii săi", "evoluţii pozitive în Siria şi să prevină influenţele negative", a insistat ea.
Ministrul ecologist a criticat totodată apelurile venite de la extrema dreaptă, dar şi din rândurile conservatorilor din ţara sa de a-i repatria în Siria pe refugiaţii stabiliţi în Germania şi în alte ţări din Europa, la doar câteva zile după ce preşedintele Bashar al-Assad a fost destituit de la putere, scrie AFP.
Potrivit lui Baerbock, este "ciudat" că cei care îndemnau în urmă cu câteva săptămâni la normalizarea relaţiilor cu preşedintele Assad, pentru a facilita expulzarea sirienilor din Germania, "ştiu deja după 48 de ore că toată lumea se poate întoarce acasă".
"Acest lucru arată în mod clar o lipsă de realism cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu", a mai spus şefa diplomaţiei germane.
În Germania, ţara UE care găzduieşte cea mai mare diasporă siriană - aproape un milion de oameni -, dezbaterea privind trimiterea refugiaţilor înapoi în ţara lor este în plină desfăşurare încă de duminică, notează AFP.
În plină campanie electorală dinaintea alegerilor legislative din 23 februarie 2025, un lider al opoziţiei conservatoare germane, Jens Spahn, a propus astfel să se "închirieze avioane" şi să se acorde un bonus de o mie de euro "tuturor celor care vor să se întoarcă în Siria".