Germania oferă bilete în valoare de 9 euro pe lună pentru a călători cu trenul, autobuzele sau metroul, pe fondul creşterii preţului la energie

S.B.
Miscellanea / 1 iunie 2022

Germania oferă bilete în valoare de 9 euro pe lună pentru a călători cu trenul, autobuzele sau metroul, pe fondul creşterii preţului la energie

Germanii vor primi, în următoarele trei luni, bilete în valoare de 9 euro pe lună pentru a călători cu trenul, autobuzele sau metroul, pe fondul creşterii preţurilor la energie, informează news.ro.

Iniţiativa Guvernului federal include transportul local şi regional cu trenul, autobuzul şi metroul, însă nu vizează trenurile interurbane.

Biletele ieftine sunt menite să îi determine pe oameni să renunţe la deplasarea cu maşina.

Cu toate acestea, taxa pe combustibil a fost redusă cu aproximativ 30 de cenţi pe litru pentru benzină, preţurile scăzând sub 2 euro.

Taxa a fost redusă la minimul nivelului Uniunii Europene, pentru următoarele trei luni, aşadar, preţurile la motorină sunt reduse cu aproximativ 14 cenţi pe litru.

Ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, a afirmat că biletele în valoare de 9 euro pe lună reprezintă o mare oportunitate şi a subliniat că "este un succes că au fost vândute deja şapte milioane de bilete".

Cu toate acestea, compania feroviară Deutsche Bahn are deja probleme cu supraaglomerarea, întârzierile şi anulările, iar ideea că ar putea exista milioane de pasageri suplimentari a stârnit critici la adresa planului propus.

Mai puţin de 70% dintre trenurile care călătoresc pe distanţă lungă au ajuns la timp în luna aprilie, dar Wissing spune că reţeaua feroviară funcţionează doar la 80% din capacitate. În plus, nu au existat probleme majore cu transportul feroviar în primele ore de la punerea în aplicare a schemei miercuri dimineaţa.

Germania, la fel ca alte state, a fost afectată de creşterea preţurilor la energie, iar inflaţia a atins 7,9% luna trecută. Cancelarul Olaf Scholz a declarat, miercuri, că principala cauză a creşterii preţurilor a fost invazia Rusiei în Ucraina.

Guvernul federal, care include Partidul Verzilor, a promis celor 16 state federale ale Germaniei despăgubiri în valoare de 2,5 miliarde de euro pentru costurile suplimentare în ceea ce priveşte personalul şi combustibilul.

Cu toate că biletul în valoare de 9 euro nu include călătoriile interubane, germanii pot traversa ţara folosind trenuri regionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb