Germania şi Spania au anunţat proiecte pentru formarea a mii de militari ucraineni

G.D.
Internaţional / 15 noiembrie 2022

Germania şi Spania au anunţat proiecte pentru formarea a mii de militari ucraineni

Miniştrii apărării din Germania şi Spania şi-au anunţat astăzi proiectele de formare a mii de militari ucraineni în cadrul programului UE pentru susţinerea ripostei Kievului împotriva Rusiei, relatează AFP, conform Agerpres.

Uniunea Europeană a lansat cea mai mare misiune de instruire militară din istoria sa care vizează formarea şi antrenarea a 15.000 de soldaţi ucraineni în diferite state membre.

"În mai puţin de trei luni, această misiune va fi operaţională. Este un timp record pentru europeni", a subliniat şeful diplomaţiei europene, spaniolul Josep Borrell, la sosirea la o reuniune a miniştrilor apărării din UE la Bruxelles.

Germania prevede formarea a 5.000 de militari într-un "evantai larg de competenţe", a anunţat ministrul german Christine Lambrecht.

Omoloaga sa spaniolă, Margarita Robles, a precizat că ţara sa va forma 400 de soldaţi ucraineni la fiecare două luni, respectiv 2.400 pe an, la Toledo.

Franţa a anunţat în octombrie că va instrui 2.000 de militari ucraineni pe teritoriul său.

Centrul principal al misiunii se va afla în Polonia, iar un cartier general secundar va fi instalat în Germania. Misiunea este prevăzută să aibă o durată iniţială de doi ani şi ar urma să coste circa 60 de milioane de euro pe an.

Aceasta va fi finanţată de la Facilitatea europeană pentru pace şi miniştrii europeni urmează să examineze astăzi situaţia financiară a fondului. "3,1 din cele 5,7 miliarde din alocarea sa pentru şapte ani au fost mobilizate pentru furnizarea de armament Kievului", a reamintit Josep Borrell. Fondurile servesc la rambursarea statelor membre pentru armamentul din stocurile lor furnizat Ucrainei.

Susţinerea militară a Uniunii Europene pentru Ucraina este estimată la opt miliarde de euro, cumulând finanţările de la Facilitatea europeană pentru pace şi livrările de arme bilaterale, a subliniat Josep Borrell. Această sumă echivalează cu 45% din asistenţa furnizată de SUA.

Facilitatea este finanţată prin contribuţii ale statelor membre, în afara bugetului comun, şi un nou aport de fonduri este în discuţie, au declarat surse europene.

Miniştrii vor examina nevoile militare ale Ucrainei împreună cu omologul lor ucrainean Oleksii Reznikov. El va interveni prin videoconferinţă şi va face o evaluare a situaţiei din teren după cucerirea Herson, în sudul Ucrainei.

Europeni vor trebui să-şi refacă rapid stocurile strategice. "Ajutorul pentru Ucraina epuizează multe mijloace şi trebuie să fim în măsură să le regenerăm rapid", a explicat ministrul francez Sebastien Lecornu la sosirea sa la Bruxelles. "Este cheia pentru autonomia noastră strategică", a mai spus el.

Miniştrii vor studia, de asemenea, două scenarii de operaţiuni pentru forţa de intervenţie rapidă europeană de 5.000 de militari.

Menită să efectueze intervenţii pentru evacuarea unor cetăţeni europeni afectaţi de un conflict, forţa europeană va trebui să fie în măsură să se angajeze în misiuni de luptă. Ea trebuie să fie "deplin operaţională în 2023", a menţionat Josep Borrell.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb