GHILEA (PNL BIHOR):  FSDI - cea mai mare lovitură dată bugetului României

T.T.
Politică / 23 noiembrie 2018

Gavrilă Ghilea (sursa foto: Twitter)

Gavrilă Ghilea (sursa foto: Twitter)

Deputatul liberal Gavrilă Ghilea a declarat, astăzi că prin înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, "PSD pune la cale jaful secolului, cea mai mare lovitură care se poate da bugetului României, economiei naţionale şi separaţiei puterilor în stat".

Potrivit acestuia, Guvernul a adoptat recent ordonanţa de urgenţă privind cadrul general pentru înfiinţarea de fonduri suverane, urmând să vină cu proiectul de Hotărâre de Guvern de înfiinţare propriu-zisă a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, "una dintre priorităţile programului de guvernare creionat de Darius Vâlcov".

"Această OUG a fost adoptată în ciuda faptului că, în vara acestui an, Curtea Constituţională a admis sesizările formulate de către preşedintele Klaus Iohannis, precum şi de către parlamentarii opoziţiei, pe marginea Legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii, adoptate de majoritatea parlamentară. Unul din motivele sesizării CCR a fost că înfiinţarea Fondului intra în atribuţiile autorităţilor publice centrale, nu ale Parlamentului, fiind astfel încălcată separaţia puterilor în stat. Astfel, o asemenea decizie trebuie luată printr-un act al administraţiei centrale, nu printr-o lege adoptată de Parlament, iar judecătorii Curţii au susţinut că Executivul ar fi trebuit să dea o Hotărâre de Guvern sau o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens, ceea ce a şi făcut zilele trecute, dar ignorând total celelalte critici de neconstituţionalitate", a precizat deputatul liberal.

Potrivit lui Ghinea, legea atacată la CCR era "neclară", neexistând menţiuni referitoare la monitorizarea Fondului de către orice altă autoritate, inclusiv de către Eurostat, pe perioada existenţei acestuia, iar în conturarea regimului juridic al acestuia, nu se regăseau trimiteri referitoare la normele europene incidente şi obligatorii pentru desfăşurarea activităţii unui astfel de fond.

Deputatul PNL a arătat că, practic, prin capitalizarea acestui fond cu un aport în numerar de circa 9 miliarde de lei şi prin preluarea participaţiilor statului la 33 dintre cele mai mari şi mai profitabile companii de stat, statul va fi privat de dividendele la care ar fi avut dreptul şi cu care şi-ar fi putut finanţa deficitul.

"De exemplu, în 2017, 90% din aceste dividende, plătite în avans, s-au constituit venituri la bugetul de stat. După înfiinţarea FSDI, dividendele acestor mari companii nu vor mai reveni statului român, ci exclusiv acestei entităţi, organizată ca societate pe acţiuni. FSDI este o iluzie, care va ignora oportunităţile de finanţare a investiţiilor publice prin atragerea de fonduri europene, subordonându-le unei entităţi administrate politic, netransparente şi impredictibile", a subliniat Ghinea.

Totodată, deputatul liberal a spus că, spre deosebire de alte state, unde fonduri similare sunt conduse de consilii alcătuite din membri independenţi, la noi s-a prevăzut ca FSDI să fie administrat "într-un sistem dualist, de către un Directorat format din şapte membri, sub supravegherea unui Consiliu de Supraveghere format din nouă membri, aceştia urmând să fie numiţi şi controlaţi politic, cu mandate de nouă ani".

"În opinia Fondului Proprietatea, proiectul ignoră principiile guvernanţei corporative şi regulile de transparenţă şi nu oferă nicio garanţie că asemenea instrumente vor fi protejate de posibile practici corupte şi decizii abuzive care rezultă din amestecul politic. De asemenea, companiile de stat din portofoliul FSDI ar putea înceta să respecte drepturile acţionarilor minoritari. FSDI va administra active extrem de valoroase ce aparţin tuturor românilor, dar nu oferă nicio protecţie împotriva unor decizii arbitrare din partea administratorilor şi managerilor fondului, care s-ar putea exercita doar prin supravegherea independentă din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Practic, nu există nicio instituţie care să supervizeze eficienţa şi integritatea", a menţionat deputatul liberal, potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb