Gigi Becali rămâne cu pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare

E.D.
Anticorupţie / 20 august 2014

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis astăzi ca Gigi Becali, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, să execute întreaga pedeapsă, instanţa respingându-i solicitarea de a-i fi redus sporul de şase luni.

La termenul de miercuri, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis să respingă ca nefondată contestaţia la executare depusă de avocaţii omului de afaceri, încarcerat în prezent în Penitenciarul Poarta Albă, şi l-a obligat pe acesta şi la plata sumei de 200 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare.

Gigi Becali, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, a cerut, în 4 iulie, să îi fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul "Valiza" nu mai este incriminată de noul Cod Penal.

Tribunalul Constanţa a judecat această solicitare în data de 6 august, instanţa rămânând în pronunţare pentru 13 august, când a fost amânată din nou decizia.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb