Giordano, UniCredit: "Nu există condiţii pentru fuziuni şi achiziţii în Europa"

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 februarie 2019

Băncile europene sunt prea mici în comparaţie cu rivalele din SUA, însă nu există condiţii pentru fuziuni transfrontaliere în Europa, în prezent, conform unui executiv al UniCredit, citat de Reuters.

Francesco Giordano, co-director pentru operaţiuni în cadrul UniCredit, a declarat: "Credem că există spaţiu pentru creştere în sectorul bancar european şi că băncile europene sunt subdimensionate în comparaţie cu cele din SUA. În schimb, condiţiile pentru fuziuni în cadrul UE nu există în acest moment. Nu există indicii din partea autorităţilor de reglementare, nu este suficientă vizibilitatea privind aşteptările de capital şi există o incertitudine în mediul politic".

Afirmaţiile lui Francesco Giordano vin după ce, în ianuarie anul acesta, un acţionar al instituţiei financiare italiene, Alessandro Mazzucco, declara că directorul executiv al UniCredit, Jean Pierre Mustier, este în căutarea de fuziuni şi achiziţii internaţionale şi nu urmăreşte doar oportunităţi în Franţa, ci şi în Marea Britanie şi Spania.

Acesta a precizat, la momentul respectiv: "Sunt destul de sigur că vrea să facă o afacere şi nu are în vedere doar Franţa, ci şi Anglia şi Spania".

Oficialii grupului bancar italian au refuzat să facă vreun comentariu cu privire la acest aspect.

Însă, în decembrie anul trecut, Mustier a declarat, citat de revista Euromoney, că nu anticipează vreo fuziune cu o altă bancă până spre finele lui 2021, cel mai devreme.

Atunci, Mustier a precizat că nu se va pune problema unei evoluţii "non-organice" a grupului în trei-patru ani, subliniind: "În scenariul actual este dificil să se poată întâmpla ceva în Europa".

Anul trecut, au existat speculaţii conform cărora UniCredit şi Societe Generale din Franţa ar putea lua în calcul o alianţă. Dar, în luna septembrie, UniCredit a anunţat că se concentrează în întregime pe dezvoltarea organică, dezminţind speculaţiile privind o posibilă fuziune cu grupul bancar francez.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb