GNM: Amenzi de peste 40 de milioane de lei, în primele 9 luni ale anului

D.F.
Miscellanea / 27 octombrie 2019

Amenzi de peste 40 de milioane de lei, în primele 9 luni ale anului

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat, în primele nouă luni ale anului, amenzi în valoare de aproximativ 40,37 milioane de lei, în creştere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, când suma penalizatoare a fost de 29,53 milioane de lei, reiese din Raportul de activitate al instituţiei.

În perioada de referinţă, în urma controalelor, s-a dispus aplicarea a 1.149 de avertismente, comparativ cu 1.204, la sfârşitul trimestrului III din anul anterior, precum şi 117 acţiuni privind sistarea activităţii (93, în anul anterior), 26 de propuneri de suspendare a acordurilor sau autorizaţiilor de mediu (faţă de 31, în aceeaşi perioadă din 2018), respectiv 30 de sesizări penale, faţă de 17, în urmă cu un an.

Potrivit sursei citate, din totalul celor 29.383 de inspecţii efectuate din perioada ianuarie - septembrie 2019, un număr de 23.877 a vizat domeniul controlului poluării, iar 5.506 zona biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

Raportul GNM arată, totodată, că, la nivelul lunii septembrie 2019, inspectorii de mediu au întreprins 3.187 de controale, fiind aplicate 253 de amenzi, în valoare de aproximativ 4,7 milioane de lei. Cele mai multe inspecţii (2.357) au fost efectuate în domeniul controlului poluării, în timp ce 830 de controale au vizat domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

În acelaşi timp, în prima lună de toamnă a acestui an, au fost aplicate 124 de avertismente, 13 dispoziţii de sistare a activităţii, o propunere de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu şi trei sesizări penale.

Garda de Mediu menţionează că autorităţile administraţiei publice locale sunt cele care trebuie să se ocupe de salubrizarea localităţilor la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor şi al sectoarelor din Bucureşti.

De asemenea, serviciul de salubrizare are în atribuţii, printre altele: măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice, curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea acestora în funcţiune pe timp de polei sau de îngheţ, colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi cele provenite din activităţi comerciale şi instituţii, dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb