GOLDMAN SACHS: "Volatilitatea este cu 25% mai mare în octombrie decât în restul anului"

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 septembrie 2019

"Volatilitatea este cu 25% mai mare în octombrie decât în restul anului"

Indicii bursieri americani se află, în prezent, în preajma maximelor record atinse în finalul lunii iulie, însă pe termen scurt, în octombrie, ar putea să urmeze un parcurs mai volatil, arată analiştii de la Gold-man Sachs într-o notă, citată de CNBC.

Potrivit Goldman, volatilitatea pieţei de acţiuni din Statele Unite a fost cu 25% mai mare în luna octombrie, în medie, din 1928 şi până în 2018, în comparaţie cu celelalte luni din an.

"Volatilitatea ridicată din octombrie este mai mult decât o coincidenţă", scrie în nota adresată investitorilor John Marshall, strateg pentru divizia derivate cu suport acţiuni de la Gold-man Sachs, adăugând: "Considerăm că este o perioadă critică pentru mulţi investitori care îşi menajează performanţele până la finalul anului calendaristic".

Indicele VIX de la CBOE (Chicago Board Options Exchange), care cuantifică aşteptările pieţei americane de acţiuni cu privire la volatilitate, a bătut în retragere în septembrie situându-se la valori cuprinse între 13 şi 15 puncte în ultimele două săptămâni, pe fondul unei detensionări în relaţia Statele Unite-China, ce a dus la o rotaţie în acţiuni şi la revenirea randamentelor obligaţiunilor suverane americane din minime istorice. Evoluţia din piaţa obligaţiunilor indică de altfel o creştere a încrederii investitorilor în economia americană, respectiv o reducere a percepţiei riscului ca aceasta să vireze către recesiune.

Însă octombrie reprezintă o lună în care companiile listate din Statele Unite revin în faţa investitorilor cu rezultatele financiare la nouă luni, ceea ce ar putea exacerba o schimbare a sentimentului din piaţă, mai spune John Marshall.

"Astfel de presiuni sporesc volumele şi volatilitatea, în condiţiile în care investitorii urmăresc raportările financiare, iar conducerea companiilor oferă ghidare pentru anul următor", spune el, adăugând că cel de-al treilea trimestru tinde să reprezinte trimestrul când se înregistrează cele mai mari oscilaţii ale acţiunilor americane în acele zile în care se publică rezultatele.

Totodată, indicii bursieri americani şi implicit investitorii s-au dovedit extra-sensibili în ultimele luni la orice informaţie cu privire la războiul comercial cu China.

La sfârşitul săptămânii trecute, în şedinţa de vineri, acţiunile americane se tranzacţionau în uşoară creştere doar să urmeze un curs negativ pe fondul veştii (anunţată la circa 13:15, ora locală New York) că delegaţia chineză prezentă la Washington pentru negocieri preliminare a decis să-şi reducă vizita prin anularea unei plimbări la o fermă din Montana. Poate părea absurd că piaţa americană a reacţionat la o ştire privind anularea unei vizite la o fermă, dar asta s-a întâmplat (vezi grafic).

Importanţa acestui fapt vine din faptul că odată cu octombrie vor veni şi discuţiile la nivel înalt dintre oficialii americani şi cei chinezi. Toate indiciile recente arată că cele două părţi îşi doresc un tratat comercial, cele două ţări făcându-şi cadouri reciproce în ultimele două săptămâni amânând o serie de măsuri pentru a crea o atmosferă cât de cât propice pentru negocieri.

Totuşi, oficialii americani nu au răs-puns încă la solicitarea chinezilor de a separa discuţiile în două, respectiv probleme comerciale şi probleme de securitate naţională, în ultima categorie intrând şi Huawei, pe care Beijingul o consideră vitală pentru strategia sa pe termen lung privind avansul tehnologic şi supremaţia Chinei în domeniu.

Preşedintele american Donald Trump a spus recent, cu ocazia vizitei la Casa Albă a premierului australian din weekend, că îşi doreşte un "tratat complet" cu China, ceea ce ar putea însemna că discuţiile de la Washington cu privire la agenda şi dimensiunea negocierilor s-a tranşat, însă preşedintele american este celebru pentru schimbările sale frecvente de poziţii, iar o ofertă serioasă a chinezilor în ceea ce priveşte protecţia drepturilor intelectuale (ale companiilor americane ce fac afaceri în China), mecanismul de ranforsare a acordului şi reducerea deficitului (achiziţii de bunuri agricole americane, în contextul alegerilor din 2020), ar putea să fie atrăgătoare pentru Trump când acesta va da ochii cu Liu He, vicepremierul chinez.

Indicele VIX a urcat la cel mai ridicat nivel din acest an în luna august, după intensificarea războiului comercial şi o nouă prăbuşire a negocierilor dintre cele două părţi, în timp ce indicele Dow Jones Industrial Average a suferit cea mai severă depreciere a anului în 14 august.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb