GoTech World va avea loc anul acesta pe 8 şi 9 noiembrie, la Romexpo, Pavilion B1. Inteligenţa Artificială va fi vedeta acestei ediţii, iar pe lângă principalele inovaţii în domeniu, prezentate de speakeri internaţionali de top pentru a aduce mai multă claritate subiectului, vizitatorii pot descoperi şi soluţiile tehnologice ale companiilor expozante.
Totodată, printre cele 11 scene dedicate tehnologiei, evenimentul de anul acesta aduce ca noutate AI Stage şi Sustainability Stage.
"Ca de fiecare dată, GoTech World aduce în atenţia publicului cele mai relevante subiecte ale momentului. Anul acesta ne-am axat pe unul dintre cele mai fascinante şi promiţătoare domenii tehnologice, ce s-a remarcat printr-o deosebită amploare la nivel mondial - Inteligenţa Artificială. GoTech World 2023 va reuni, aşadar, profesionişti şi lideri în tech, experţi în AI, cercetători şi lideri din industrie, ce ne vor împărtăşi cunoştinţe, idei sau inovaţii şi alături de care vom explora impactul AI asupra mediului de business şi a societăţii, în general" a declarat Alexandru Măxineanu, Managing Partner, Universum Expo.
Pentru cea de-a XII-a ediţie, GoTech World se aşteaptă la un public de peste 15.000 de participanţi, dintre care jumătate din categoria C-level şi aduce în faţa audienţei peste 130 de sesiuni de conţinut, 160 de speakeri şi 100 de expozanţi.
Evenimentul va reuni speakeri mondiali şi locali de top, care vor aborda subiecte precum evoluţia dispozitivelor wearable şi modul în care devin tot mai inteligente, noutăţile din blockchain, Web3 şi metaverse, explorarea tehnologiei satelitare, măsuri proactive împotriva vulnerabilităţilor din date, peisajul fraudei digitale, cu accent pe furtul de identitate, starea securităţii cibernetice în România sau conceptul CleanTech şi crearea de valoare prin standarde durabile.
GoTech World 2023 va păstra structura de succes a ultimelor ediţii, respectiv o amplă zonă expoziţională - unde cei mai importanţi jucători din industria IT, tech sau digital îşi vor prezenta soluţiile inovatoare, alături de 11 scene de dezbateri, printre care Main Stage, Java, DevOps, Retail & E-commerce, Cybersecurity, Business Transformation, Smart City, UX/UI, la care se adaugă, începând cu acest an, Sustainability Stage şi AI Stage.
Scena dedicată sustenabilităţii îşi propune crearea spaţiului necesar pentru discuţii în jurul unor subiecte cheie, precum mobilitatea sustenabilă - ce include reducerea emisiilor de carbon, eficienţa energetică, economia circulară - esenţială pentru a debloca beneficii pe care organizaţiile nu le pot obţine singure sau sustenabilitatea în industria IT. Aducând împreună nume mari din sectorul privat şi cel de stat, atât de la nivel naţional, cât şi internaţional, aceste dezbateri vor contribui la conştientizarea şi promovarea unor practici sustenabile în diverse domenii, respectiv identificarea unor soluţii inovatoare şi durabile pentru viitor.
Totodată, o serie de teme captivante vor fi dezbătute şi pe noua scenă dedicată inteligenţei artificiale. Un subiect important îl reprezintă soluţiile AI dezvoltate pentru companii, ce pot fi aplicate în diverse zone - finanţe, IT, sectorul public - şi au potenţialul de a revoluţiona modul în care funcţionează domeniile respective. De asemenea, integrarea inteligenţei artificiale în artă şi marketing va fi o altă temă de mare interes abordată pe scena AI (ex. Midjourney generated images, ce utilizează tehnici avansate de AI pentru a crea opere vizuale impresionante).
Conectaţi de preocuparea pentru cele mai noi tehnologii, GoTech World continuă şi anul acesta parteneriatul cu Orange Business, prin care vizează educarea mediului de business cu privire la adoptarea unor soluţii inovatoare şi sustenabile, menite să contribuie la digitalizarea companiilor şi a sectorului public. Astfel, Orange Business, un furnizor de top pentru soluţii de comunicaţii şi servicii integrate IT către companii de toate dimensiunile şi din diverse industrii, este partenerul principal al GoTech World 2023.