GRECIA - BILANŢUL REVOLTEI / JANA NU MOARE, SE TRANSFORMĂ UE - ireversibilă, pentru că lasă urme

Grecia a fost îngenuncheată, umilită de creditorii internaţionali, care au stârpit orice fel de revoltă faţă de programul de salvare, pe care i l-au impus.

Paradoxal, Uniunea Europeană nu a ieşit victorioasă, căci, pentru prima dată, s-a pus problema ieşirii unui stat din Zona Euro, într-un document oficial al Eurogroup, ceea ce reprezintă o înfrângere a procesului de integrare.

Negru pe alb, Eurogroup a scris: "În caz că nu se poate ajunge la un acord, Greciei ar trebui să i se ofere negocierea unei pauze".

Situaţia Greciei a intensificat discuţiile despre împotrivirea cetăţenilor altor state să mai aparţină de Zona Euro sau chiar de UE, iar unii economişti au venit cu ideea că Uniunii Europene i-ar fi mai bine fără Germania însăşi.

Acum, afirmaţiile că "Euro" este un proces ireversibil, avansate atât de preşedintele BCE, Mario Draghi, cât şi de fostul preşedinte al Consiliului European, Herman van Rompuy, pot fi puse sub semnul îndoielii, dacă folosim definiţia comună a termenului (Dex: - ireversibili, -e, adj. = care se poate produce numai într-un singur sens; care nu poate reveni la starea iniţială).

În fizică, însă, un proces ireversibil este definit drept un proces care nu poate fi inversat astfel încât stările intermediare să fie aceleaşi ca în procesul direct, mai exact este un proces ale cărui urme nu mai pot fi înlăturate.

Cu această definiţie în faţă, este limpede că integrarea europeană este un proces ireversibil: ar fi imposibil ca statele membre ale uniunii monetare sau UE să revină la starea de dinainte, trecând prin fix aceleaşi etape din procesul de integrare.

Ca să se alăture UE şi Euro, statele au trebuit să parcurgă un drum al rigorilor, fiind evaluate după criterii de performanţă bine stabilite. "Reversibilitatea" integrării, în sensul utilizat în fizică, ar presupune o involuţie spre nivelurile anterioare, şi nu a unui singur stat, ci a tuturor.

Înapoi la propriile monede, la propriile graniţe vamale, la propriile legi, pe aceleaşi poteci.

Desigur, Draghi şi van Rompuy se vor fi referit la fermitatea hotărârii constituirii Uniunii, numind-o "proces ireversibil" şi, deşi nu aşa cum îşi doriseră, au potrivit-o, ca-n fizică. Întrucât nu şi-au argumentat în nici un fel afirmaţiile, cel mai probabil cei doi doar şi-au vocalizat visele, tranformându-le în sloganuri continentale.

• Analiştii spun că Grexit-ul s-a amânat

În ciuda eforturilor oficialilor europeni să răspândeacă opinia că, fie vânt, fie ploaie, "Euro rezistă", 71% dintre economiştii consultaţi de Bloomberg consideră că există un pericol ca Grecia să fie forţată să iasă din Zona Euro până la sfârşitul anului viitor.

Pentru JP Morgan Grexit-ul rămâne scenariul de bază.

Cu alte cuvinte, discuţiile despre supravieţuirea proiectului european au fost trecute, doar momentan, în spatele scenei, unde se fac repetiţii intense, ca să revină în prim-plan, la o dată ulterioară, probabil când Grecia sau o altă ţară va rata următoarea rată către creditori.

În timp ce Grecia este pe buzele majorităţii când se vorbeşte despre posibilitatea unui exit din Zona Euro, Ashoka Mody, economist la Princeton, spune că merită să ne gândim cine ar trebui să părăsească uniunea, răspunsul său fiind Germania.

"Dacă Germania ar părăsi Zona Euro - aşa cum au sugerat oameni influenţi, precum Kenneth Griffin, fondatorul Citadel, economistul Anil Kashyap, de la University of Chicago, şi investitorul George Soros - nu ar exista pierzători", scrie Ashoka Mody, într-un editorial pentru Bloomberg.

Acesta apreciază că o întoarcere a Germaniei la marcă ar cauza deprecierea imediată a euro, ceea ce ar stimula competitivitatea ţărilor de la periferie: "Italia şi Portugalia au aproape acelaşi PIB astăzi ca atunci când a fost introdus euro, iar economia Greciei, aflată în scădere, este în pericol să coboare sub punctul de start. Un euro mai slab le-ar da şansa să înceapă creşterea. Dacă, aşa cum ar fi probabil, Olanda, Belgia, Austria şi Finlanda ar urma Germania, poate către formarea unui nou bloc monetar, euro s-ar deprecia şi mai mult".

Dezmembrarea cauzată de un exit al Germaniei ar fi minoră, consideră economistul, care explică: "Pentru că marca germană ar cumpăra mai multe bunuri şi servicii în Europa (şi în restul lumii) decât cumpără euro azi, germanii ar deveni, dintr-odată, mai bogaţi. Activele Germaniei din străinătate ar valora mai puţin, în mărci germane, dar datoria nemţească ar fi mai uşor de plătit".

Unii germani se tem că aprecierea mărcii ar afecta exporturile, însă Ashoka Mody susţine că acest scenariu este unul de dorit pentru întreaga lume şi, eventual, chiar şi pentru Germania: "Ani de zile, Germania a avut excedente mari de cont curent, însemnând că vinde mai multe bunuri decât cumpără. Discrepanţa a crescut de la începutul crizei, ajungând la un record de 215,3 miliarde euro, în 2014.

Cererea insuficientă din Germania slăbeşte creşterea mondială, de aceea Trezoreria Americană şi Fondul Monetar Internaţional au îndemnat Germania să cumpere mai mult. Chiar şi Comisia Europeană a concluzionat că dezechilibrul balanţei de cont curent este excesiv".

Argumente similare a adus şi Ben Bernanke, fostul preşedinte al Federal Reserve. Într-o postare pe blogul Brooking Institution, Bernanke a spus că surplusul comercial şi politicile fiscale strânse ale Germaniei au încetinit creşterea economică în restul lumii. Potrivit Huffington Post, el a pledat pentru noi reguli în Zona Euro împotriva dezechilibrelor comerciale, pentru ca Germania să îşi reducă excedentul.

După ce Parlamentul grec a aprobat noile măsuri de austeritate cerute de europeni, este timpul să ne întrebăm dacă Europa îşi respectă partea din târg, spune Bernanke.

"În mod particular, oferă leadershipul Zonei Euro baza pentru revenire, care este necesară ca să ofere ţărilor cu probleme, precum Grecia, şansa să îşi îndeplinească obiectivele de creştere şi fiscale?", se întreabă Bernanke.

Dacă Grecia este criticată pentru indiciplină, la polul opus, Finlanda are de suferit de pe urma apartenenţei la Zona Euro, în ciuda faptului că a respectat toate regulile.

Întrebat "Ce se întâmplă cu Finlanda?", economistul Lars Christensen, de la Adam Smith Institute, a răspuns, într-un interviu pentru Bloomberg: "Trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă cu Euro? Finlanda este copilul bun al Europei. Întotdeauna a făcut ceea ce trebuie, iar în ciuda acestui lucru îi merge foarte prost. După părerea mea, ceea ce este greşit la Finlanda este apartenenţa la Zona Euro".

Ca să ai o uniune monetară funcţională, nu trebuie să ai prea multe şocuri asimetrice, spune Christensen, adăugând că Finlanda a avut trei: Nokia a dispărut, industria hârtiei a intrat într-o criză profundă, la care s-a adăugat şocul din Rusia, partener cheie de comerţ al Finlandei. "Aceste şocuri ar trebui să însemne o depreciere a monedei, însă această posibilitate nu există din cauză că face parte Zona Euro", precizează economistul, care concluzionează: "Combinaţia dintre şocurile asimetrice şi apartenenţa la Euro cauzează criza în Finlanda".

Apartenenţa la "proiectul european" a stârnit asemenea nemulţumiri, încât în Finlanda, dar şi în Marea Britanie şi Austria s-a pus problema organizării de referendumuri pentru desprinderea din Euro sau UE.

"Exitul", însă, nu este aşa cum te-ai spăla pe mâini; Joseph Stiglitz, într-o replică mai veche, la întrebarea "dacă este posibilă ieşirea din UE", a spus că este tot atât de posibil, pe cât poate fi separat un ou, după ce a fost bătut, cu altele, pentru omletă.