Grecia cere oficial un nou ajutor din partea FMI

E.D.
Internaţional / 25 iulie 2015

Grecia cere oficial un nou ajutor din partea FMI

Grecia destinde restricţiile de capital asupra întreprinderilor

Negocierile pentru al treilea program de salvare a Greciei, amânate din motive de securitate

Actualizare 11:35

Ministrul grec de finanţe, Euclid Tsakalotos, a solicitat oficial ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), un pas înainte în negocierile pentru un nou plan de susţinere a Greciei, potrivit unei scrisori date publicităţii vineri, citată de AFP.

Răspunzând unei cerinţe formulate pe 13 iulie, în cursul unui summit extrem de tensionat, de celelalte state din zona euro, Euclid Tsakalotos a scris: "Dorim să vă informăm că solicităm un nou credit" din partea FMI.

Guvernul de la Atena, dominat de partidul stângii radicale Syriza, intenţiona, după câştigarea alegerilor parlamentare din ianuarie, să renunţe la orice plan de ajutorare al FMI, considerat partizan inflexibil al măsurilor de austeritate.

Guvernul elen vrea ca un acord privind programul de susţinere financiară să fie convenit până pe 20 august, când Grecia trebuie să plătească BCE 3,4 miliarde de euro.

---

Grecia a început relaxarea restricţiilor de capital privind transferurile externe realizate de întreprinderi, deblocând importurile ce au fost impuse luna trecută, când ţara a introdus controale de capital, transmite Reuters.

Afacerile elene au fost afectate de limitele impuse pe transferul de bani către străinătate, deoarece, din 29 iunie, nu s-au mai putut efectua plăţi pentru importurile de materii prime şi alte elemente decât cu permisiunea unui comitet special, către care trebuia înaintată o cerere în scopul plătirii furnizorilor străini.

"Limita de zi cu zi (pe transferurile de bani - n.r.) a fost ridicată la 100.000 de euro de la 50.000 de euro", a declarat guvernatorul băncii centrale elene, Yannis Stournaras, adăugând că acest lucru a acoperit aproape 70% din cererile de plată.

Stournaras a menţionat că se îmbunătăţesc condiţiile pentru întreprinderi, iar autorităţile vizează rezolvarea, în următoarele 10 zile, a problemelor rămase.

"În ceea ce priveşte aprobările (de plată - n.r.), suntem acum foarte aproape de importurile lunare pe care economia grecească le înregistra înainte de criză", a spus Stournaras, după întâlnirea cu liderii din afaceri de vineri.

În aceeaşi zi, guvernul elen a emis, de asemenea, un decret pentru relaxarea restricţiilor pentru companiile de transport maritim, permiţându-le să retragă până la 50.000 de euro în numerar pe zi.

Şeful Camerei de Comerţ a Atenei, Constantinos Michalos, a declarat că cele trei săptămâni de vacanţă bancară au costat companiile greceşti circa 3 miliarde euro, multe firme avertizând că se vor închide, din cauza limitărilor de capital.

Grecia a redeschis băncile luni, după ce a primit un împrumut-punte de la Uniunea Europeană, pentru a-şi plăti datoriile scadente şi, de asemenea, a adoptat două runde de reforme dure cerute de creditorii săi, pentru a începe negocierile privind un al treilea plan de salvare.

Vineri, la Atena urmau să înceapă negocierile privind cel de-al treilea program de salvare a Greciei, însă ele au fost amânate întrucât creditorii internaţionali caută încă un loc sigur pentru discuţii, a declarat un oficial al Comisiei Europene, potrivit Reuters.

Reprezentanţii creditorilor Greciei, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene (BCE) şi FMI au spus că nu pot începe discuţiile până nu va fi găsită o locaţie potrivită, având în vedere importanţa discuţiilor şi faptul că mulţi greci detestă creditorii, după două programe dureroase de susţinere.

"Există unele probleme de logistică care trebuie rezolvate, în special legate de siguranţă. Se discută mai multe opţiuni", a spus un oficial al Comisiei, fără să ofere detalii.

Mai mulţi oficiali au spus că în prezent au loc doar discuţii tehnice, pentru rezolvarea unor chestiuni de logistică.

"Nu au sosit încă. Are loc o întârziere. Nu ştim când vor începe dar ştim că vor avea loc cu siguranţă", a spus un oficial din Ministerul elen de Finanţe, citat de The Guardian.

Persoane apropiate situaţiei au declarat că negocierile vor începe mai mult ca sigur luni, din cauza neînţelegerilor legate de locul unde vor avea loc discuţiile.

Creditorii vor acces la ministere şi documente, aşa cum s-a întâmplat înainte de venirea la putere a partidului Syriza, în ianuarie.

"S-a pierdut o mulţime de încredere, iar marea problemă este cu cine se vor întâlni, la care ministere vor fi primiţi, la ce documente vor avea acces", a declarat Anna Asimakopoulou, ministru de Finanţe din umbră al principalului partid de opoziţie, Noua Democraţie.

Oficiali guvernamentali eleni au confirmat totodată că discuţiile au fost amânate şi din cauza cererii neaşteptate a FMI ca Grecia să solicite oficial participarea Fondului la noul program de susţinere.

Potrivit unui jurnalist elen, care citează o sursă din guvernul Greciei, Executivul statului a trimis oficial, către FMI, cererea pentru un al treilea bailout.

Amintim că noul pachet de asistenţă destinat Greciei va fi de 86 de miliarde de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tsakalotos asta VREA SA JOACE GRECIA LA LOTO? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb