Grecia, la un compromis cu zona euro pentru prelungirea temporară a finanţării

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 februarie 2015

Grecia, la un compromis cu zona euro pentru prelungirea temporară a finanţării

Miniştrii de finanţe din zona euro au decis, în cadrul unei reuniuni desfăşurate vineri, la Bruxelles, să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiţii, potrivit anunţului făcut de Eurogrup, care a primit cu o zi înainte solicitarea oficială a Atenei în acest sens.

"În baza cererii Greciei, a angajamentelor autorităţilor elene, a avizului instituţiilor creditoare ale Atenei şi a acordului la care au ajuns ţările membre ale zonei euro, vom lansa proceduri în scopul luării unei decizii finale privind extinderea planului actual de finanţare pentru o durată de până la patru luni", potrivit comunicatului Eurogrup.

Oficialii din zona euro au menţionat că, până astăzi, Atena trebuia să prezinte o listă de reforme pe care să o aprobe creditorii. Dacă Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) dau un prim aviz planului elen, atunci creditorii pot finaliza înţelegerea cu guvernul grec.

În urma acestui rezultat al reuniunii Eurogroup, ministrul elen de finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat că acordul cu zona euro este "o primă etapă", care îi va permite Atenei "să lase memorandumul de finanţare în urma sa".

Varoufakis a subliniat: "Grecia lasă memorandumul în urmă şi devine coautor al reformelor şi destinului său. Lăsăm în urmă programele de reformă asumate de guvernele precedente şi vom lucra pentru noi reforme".

Oficialul de la Atena a mai adăugat că Grecia va lucra cu creditorii internaţionali pentru stabilirea unor ţinte "realiste" de excedent primar.

Yanis Varoufakis susţine că Grecia va negocia un nou acord cu creditorii săi după luna iulie.

Unele surse elene citate de presa străină afirmă că noul guvern grec va prezenta propriul program de reforme pentru următoarea etapă intermediară, punând accentul pe cele care reprezintă un teren comun cu UE, şi anume: lupta împotriva evaziunii fiscale şi a corupţiei, restructurarea administraţiei publice şi răspunsul la criza umanitară.

La finele săptămânii trecute, Statele Unite şi-au exprimat speranţa că Grecia va rămâne în zona euro, încurajând Uniunea Europeană şi FMI "să traseze o cale" ce ar ajuta Atena să-şi restabilească creşterea economică.

"Noi credem că reformele structurale necesare şi planul pentru revenirea la creştere vor avea mai multe şanse de reuşită dacă Grecia rămâne în zona euro", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Jennifer Psaki.

SUA îndeamnă Grecia să lucreze cu partenerii săi europeni şi FMI pentru rezolvarea problemelor structurale.

Euro a urcat cu 0,1% vineri, pe piaţa din New York, atingând un curs de 1,1381 dolari. Pe întreaga săptămână trecută, moneda unică a pierdut 0,1% faţă de cea americană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb