Grecia promite să-şi prezinte reformele până în 30 martie

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 martie 2015

Surse: Atena va rămâne fără bani în aprilie

Grecia va prezenta până la data de 30 martie lista detaliată cu propunerile de reformă necesare ca să obţină de la partenerii din zona euro o nouă tranşă de împrumut, potrivit anunţului făcut ieri de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, Gabriel Sakellaridis.

"Totul va fi realizat cel mai târziu luni", a afirmat Sakellaridis, adăugând că acţiunile de reformă nu vor conţine măsuri de criză, ci modificări structurale.)

"Cred că au fost găsite puncte de convergenţă", a subliniat Sakellaridis.

Luna trecută, miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogrup) au decis să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiţii. Ulterior, autorităţile de la Atena au prezentat o listă de reforme, însă propunerile au fost considerate "vagi" de partenerii europeni, astfel că aceştia din urmă nu şi-au dat acordul pentru finanţare.

Luni seara, premierului grec Alexis Tsipras a avut, la Berlin, o întrevedere cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, care a afirmat că ţara sa tratează în mod egal toate statale partenere din Uniunea Europeană. Liderul de la Atena a calificat discuţiile cu Angela Merkel drept "pozitive".

"Deşi avem o populaţie a Germaniei de 80 de milioane de locuitori şi suntem cea mai mare economie din UE, Europa actuală este construită pe principiul că fiecare ţară este importantă, indiferent câţi cetăţeni are", a spus Angela Merkel după întrevederea cu Tsipras.

Premierul elen şi-a exprimat speranţa unui nou început în relaţia Atenei cu Germania şi a pledat pentru depăşirea stereotipurilor reciproce precum cele referitoare la grecii leneşi" sau "victime ale naziştilor germani". Oficialul elen a menţionat: "Grecii nu sunt leneşi şi germanii nu sunt responsabili pentru tot ce este rău în ţara noastră. Trebuie să muncim din greu ca să depăşim aceste stereotipuri".

Tsipras a mai precizat că nu s-a deplasat la Berlin ca să ceară ajutor financiar, ci "pentru un schimb de gânduri şi păreri, pentru a afla ce avem în comun şi care sunt disensiunile".

În situaţia în care nu vor fi deblocate fondurile din partea creditorilor internaţionali, Grecia va rămâne fără bani până la data de 20 aprilie, conform unei surse citate de presa străină. Aceasta a spus: "Deşi va fi greu, ţara se poate descurca fără ajutor până în apropierea datei de 20 aprilie, prin utilizarea de împrumuturi pe termen scurt, de la entităţil publice".

Capacitatea de finanţare a Greciei este limitată în condiţiile în care autoriăţile nu se pot împrumuta de pe pieţe pe termen mediu şi lung. Achitarea către Grecia a unei tranşe de împrumut în valoare de peste şapte miliarde de euro din partea creditorilor depinde de punerea în aplicare a reformelor de către guvernul de la Atena.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb