Grecia va primi în trei etape o tranşă de 8,3 miliarde euro

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 aprilie 2014

Grecia va primi în trei etape următoarea tranşă, de 8,3 miliarde de euro (11,4 miliarde de dolari), din pachetul de asistenţă financiară externă. La sfârşitul lunii aprilie, ţara va primi 6,3 miliarde euro pentru achitarea datoriilor scadente în luna mai, conform anunţului făcut ieri de liderul Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem.

Alte două plăţi, de câte un miliard de euro fiecare, vor fi alocate în iunie şi iulie, în funcţie de progresele înregistrate de Grecia în adoptarea reformelor promise. Suma anunţată de Jeroen Dijsselbloem nu include tranşa de la FMI, care este achitată separat.

Decizia Eurogroup vine după finalizarea analizei implementării reformelor în Grecia, realizată de reprezentanţii UE, BCE şi FMI. În noaptea de duminică spre luni, Parlamentul de la Atena a adoptat o serie de măsuri care îi vor permite Greciei să primească de la creditori noua tranşă din pachetul de asistenţă financiară.

Potrivit spuselor lui Dijsselbloem, Grecia este pe deplin finanţată pentru următoarele 12 luni şi nu are nevoie să apeleze la un al treilea pachet de salvare de la zona euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb