Grefierii anunţă acţiuni de protest în instanţe, care ar putea bloca sistemul judiciar

M.I.
Politică / 11 martie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Grefierii încep astăzi mai multe acţiuni de protest faţă de injustiţia socială, care ar putea duce la blocaje în activitatea sistemului judiciar, avertizează mai multe organizaţii sindicale ale grefierilor.

Acţiunile de protest vor culmina vineri cu un miting în faţa sediului Guvernului, scrie Agerpres.

Începând de luni şi până vineri, grefierii vor purta o banderolă albă în timpul activităţii lor din cadrul instanţelor şi parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea, anunţă Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial, împreună cu Sindicatul SindJust Bihor,

Sindicatul Grefierul Alba şi Sindicatul Dreptatea Vrancea, într-un comunicat remis astăzi de Agerpres. Aceste organizaţii sindicale reprezintă 75% din personalul auxiliar de specialitate, personalul conex şi personalul contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi sunt afiliate Federaţiei PUBLISIND, potrivit comunicatului.

Începând din 18 martie, grefierii au în program să refuze munca suplimentară în instanţe şi parchete. Această măsură "generează blocaje în activitate în maxim 10 zile; funcţionarea sistemului judiciar şi activitatea instanţelor şi parchetelor depinde de munca suplimentară", atrag atenţia sindicaliştii grefieri.

Din aprilie 2019, grefierii anunţă "mitinguri în cascadă, la nivel de judeţ, în toate instanţele şi parchetele", iar în "luna mai 2019, miting comun al sindicatelor personalului auxiliar de specialitate si conex, sindicatelor din sistemul penitenciar şi din probaţiune - afiliate la Federaţia Publisind".

Mai departe, grefierii ameninţă cu "declanşare conflict colectiv de muncă în situaţia în care angajatorii nu răspund revendicărilor.".

Revendicările grefierilor vizează adoptarea unui nou statut al profesiei, care să corespundă realităţilor din instanţe şi parchete din punctul de vedere al atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu suplimentare, primite de personalul auxiliar prin regulamentele de ordine interioară ca urmare a transferului unor atribuţii de la magistraţi la grefieri, în urma intrării în vigoare a noilor coduri de procedură şi iniţierea elaborării standardelor ocupaţionale şi a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcţiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi ierarhizarea funcţiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcţiilor în C.O.R., mai informează Agerpres.

De asemenea, ei solicită înfiinţarea unei direcţii de specialitate în Ministerul Justiţiei care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial şi profesional cariera grefierilor, să coordoneze şi să gestioneze resursele umane similar Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Direcţiei Naţionale de Probaţiune, etc.; reanalizarea schemelor de personal din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel naţional, prin elaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de muncă şi alţi indicatori sau particularităţi; dotarea corespunzătoare a instanţelor şi parchetelor din punctul de vedere al siguranţei şi sănătăţii în muncă, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a activităţii la locurile de muncă, cu respectarea următoarelor cerinţe minime.

Nu în ultimul rând, grefierii mai cer eliminarea inechităţilor salariale la nivelul autorităţii judecătoreşti prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate şi conex, conform modului de calcul aplicat de CA Bacău, CA Bucureşti şi CA Târgu-Mureş; reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex, în sensul corectării coeficientului de ierarhizare; exceptarea cuantumului indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; exceptarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; încadrarea instanţelor şi parchetelor în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite şi includerea personalului auxiliar de specialitate în categoria de muncă a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă deosebite; pontarea şi compensarea orelor suplimentare efectuate de personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete si exceptarea categoriei noastre profesionale de la derogarea impusă de OUG nr. 114/ 2018 prin care, în perioada 2019-2021, muncă suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb