GREXIT Autorităţile noastre, reacţie palidă la referendumul din Grecia

O.D.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iulie 2015

Referendumul din Grecia a reuşit să stârnească numeroase reacţii din partea unor personalităţi politice de prim rang de pe întregul continent. Dacă mulţi înalţi oficiali europeni şi-au prezentat poziţiile încă înainte de a afla rezultatul votului din Grecia, liderii autohtoni şi-au expus temerile pe marginea acestui subiect fierbinte după ce urnele au fost închise.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat, pe contul personal de facebook, speranţa ca înţelepciunea politică şi economică să primeze: "Deşi Grecia a votat NU la referendumul de ieri (n.r. duminică 5 iulie), sper că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne DA pentru viitorul european al Greciei. Este foarte important pentru toate statele Uniunii Europene să se caute în continuare căi pentru a ieşi din criză".

Pe aceeaşi reţea de socializare, premierul Victor Ponta şi-a expus "opinia despre Grecia": "Sunt o democraţie funcţională şi asta trebuie respectat şi chiar admirat. Îi detest pe «talibanii» sau «măcelarii sociali» care demonizează un popor doar pentru că uneori îndrăzneşte acel popor să aibă altă parere decât ei. Grecia este parte esenţială a Europei. Grecii au nevoie de UE, dar şi UE are nevoie de greci. Soluţia este doar împreună şi doar prin dialog şi respect, nu prin decizii unilaterale. Indiferent de calea aleasă de Grecia vor fi necesari ani lungi de reforme, care implică sacrificii şi suferinţe. Când România a fost în criză nimănui nu i-a păsat. Aş vrea de data asta să fim toţi mai solidari. România nu seamănă deloc cu Grecia - nici în bune, nici în rele. Avem o istorie diferită, mentalitate diferită, condiţii naturale, sociale, politice şi economice diferite. Trebuie ca cineva să fie foarte ignorant sau foarte manipulator ca să facă nişte comparaţii forţate acolo unde logica spune că nu poţi compara mere cu pere. Independent de situaţia de mai sus, România a trecut cu bine de o criză cumplită (2009-2011), se află în al patrulea an consecutiv de creştere economică sustenabilă (locul 1 în Europa pe ultimul trimestru), şomaj sub media europeană, pace socială şi stabilitate guvernamentală, o Agenţie fiscală în modernizare şi eficientă, sistem bancar puternic şi bine supravegheat de BNR, potenţial economic de creştere şi dezvoltare care se pune în valoare prin ultimele măsuri adoptate (în special Codul Fiscal)! Nici situaţia din Grecia, nici cea din Ucraina, nici războiul din Siria sau alte evenimente externe nu pot perturba direcţia noastră pozitivă. Există însă şi un pericol uriaş care poate strica tot, în buna tradiţie a Meşterului nostru naţional Manole: bătălia haotică şi iraţională a unor români contra altor români, foamea oarbă de "ciolan" a celor care au mai fost la putere şi au folosit-o rău sau a celor care au primit deja mult pe degeaba şi vor şi mai mult, neavând habar ce să facă cu acea putere! O să vedem în curând dacă şi de data asta vom strica tot când este bine sau putem să rupem acest blestem naţional". Premierul interimar, Gabriel Oprea, a refuzat să comenteze posibilitatea convocării unei şedinţe CSAT cu privire la situaţia din Grecia, dar a făcut referire la felul cum această situaţie ne poate afecta: "Cum suntem noi afectaţi în cazul în care s-ar prelungi criza? Avem foarte multe active, avem foarte multe bănci greceşti aici. Ştim bine că ne poate afecta şi pe noi. Eu cred că cel mai important lucru este ca Grecia, în urma acestui referendum, să continue parcursul pro-european şi, bineînţeles, este important, pentru Grecia, pentru toată Uniunea Europeană, bineînţeles, cu partenerii europeni, să rezolve această criză care afectază poporul grec".

Pe de altă parte, ministrul britanic al economiei, George Osborne, a oferit mai multe declaraţii interesante, într-un interviu pentru BBC, înainte de a afla rezultatul referendumului, susţinând că Marea Britanie va face faţă oricărui rezultat: "Cred că nimeni nu se îndoieşte că situaţia din Grecia are un impact asupra economiei europene, care la rândul ei are un impact asupra economiei noastre. Noi nu suntem imuni la aceste evenimente. Trebuie să ne menţinem conturile noastre în ordine şi să fim pregătiţi pentru orice eventualitate pe care ne-o prezintă lumea. Nu este vina poporului grec, este vina unor guverne neperformante pe care le-a avut în trecut. Desigur, ne dorim ca Grecia să prospere şi să aibă succes, este o ţară pe care o îndrăgim mult. Dar, în final, dacă utilizezi moneda unică, există unele norme care trebuie îndeplinite". Trebuie spus că George Osborne, premierul britanic David Cameron şi guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, au avut ieri o întâlnire în care au discutat despre situaţia la nivel european de după referendumul de duminică.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Să îți explice ei dacă există bănci grecești în România sau nu. Știu că ar putea fi greu de înțeles pentru tine ... dar trebuie doar să memorezi mecanic ce îți spune BNR-ul.

    1. Domnul general nu este mecanic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb