GRINDEANU: "România are doar 14 miliarde de la UE pentru PNRR"

J.P.
Politică / 25 mai 2021

"România are doar 14 miliarde de la UE pentru PNRR"

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a susţinut, marţi, că Uniunea Europeană va aloca României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă doar 14 miliarde de euro, iar diferenţa până la 29 de miliarde va fi un împrumut de tip FMI, conform Agerpres.

El a afirmat că românii trebuie să ştie "clar" unde se duc banii din PNRR, care sunt proiectele care se vor realiza, pentru că aceste fonduri provin din contribuţia anuală pe care România trebuie să o plătească şi trebuie să ajungă înapoi la cetăţeni prin creşterea nivelului de trai, prin dezvoltarea comunităţilor locale, prin creşterea calităţii serviciilor medicale şi de educaţie.

"În întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii Guvernului am solicitat doar includerea în PNRR a soluţiilor şi proiectelor propuse de PSD, dar ceea ce este cel mai important, ca urmare a acestor discuţii, românii au putut afla care sunt obligaţiile asumate de premierul Cîţu în faţa Comisiei Europene. Acesta a fost motivul pentru care au vrut să ascundă adevărul. De aceea, în această perioadă, au secretizat tot. În primul rând, este o mare minciună că România va accesa prin PNRR 29 de miliarde, o minciună întreţinută de Iohannis, de Cîţu şi de Ghinea. În realitate, România are doar 14 miliarde de la Uniunea Europeană pentru PNRR. Diferenţa este de fapt un împrumut de tip FMI, un împrumut care va trebui să fie restituit tot de către români, dar care va pune în acelaşi timp un jug social pe România", a declarat Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.

Potrivit prim-vicepreşedintelui PSD, "acest împrumut se va acorda condiţionat", iar în locul solicitărilor impuse de Comisia Europenă, care priveau digitalizarea, componenta verde şi sustenabilitatea, coaliţia PNL - USR PLUS "a propus politici dure, de austeritate, pentru că asta ştie să facă dreapta în România".

"O să vină iarăşi cu politica strânsului curelei din timpul acordurilor mai vechi pe care le-am avut. Astfel, reformele triumfaliste anunţate într-un mod pompos de Cîţu, de Iohannis sau de Ghinea înseamnă într-un cuvânt austeritate. Aşa-zisele reforme înseamnă în realitate îngheţarea pensiilor, îngheţarea salariilor, îngheţarea alocaţiilor, creşterea vârstei de pensionare, creşterea unor taxe în zona IT şi în zona IMM-urilor unde se ofereau stimulente pentru susţinerea acestor sectoare, cel puţin dublarea impozitelor pe proprietate la persoanele fizice. PSD nu susţine sub nicio formă un asemenea plan. Nu mai e vorba de un plan de redresare şi rezilienţă, ci este vorba de un veritabil plan de austeritate pentru România", a spus Sorin Grindeanu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pe la inceputul anului a iesit public, Plavanul triumfator, spunandu-ne ca UE ne da 80 de miliarde de euroi, apoi el si Guvernul lui de cascadori....ai rasului, s-au mai razgandit si ne-au comunicat ca UE ne da 29-30 miliarde de euroi, iar restul pana la 80 ni-i da cu imprumut, iar acum ne spun ca vom primi de la UE 14 miliarde iar restul de 15, imprumut de la FMI, evident cu toate restrictiile, taierile si conditiile de rigoare! Daca tinem cont, ca si amaratii aia de 14 miliarde(pt un stat cu 19 milioane de locuitori), nu sunt bani in mana, ci bani pt proiectele UE cam imposibile(incalzire globala, reducerea emisiilor, inchiderea industriei energetice pe baza de carbon, culoarea cur-cubeului pt minoritati sexuale, etc), deci ipotetici, e clar ca vom primi pana la urma de la UE, doar niste "placute suedeze" pe post de bani, asa ca pt o "populatie de maimutze cretine", cum suntem in viziunea lor!

    prin tacere si non combat ( nu flecareala la tv ) sinteti complice la ce se intampla . eu un om simplu am stiut ca asa va fi cu ghinea si catu la discutii , iar voi nu ? acum cand stiti ca nu se mai poate face nimic , ati scos capul din nisip si schelalaiti la luna . psd , pnl , usr aceiasi mizerie , cainii sa va voteze !

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb