GRUPUL FINLANDEZ PATRIA:  "Producţia internă de transportoare blindate ar asigura României mai multă independenţă"

A.C.
Companii / 25 aprilie 2017

 "Producţia internă de transportoare blindate ar asigura României mai multă independenţă"

România ar avea mai multă independenţă dacă ar putea să producă mai multe transportoare blindate şi ar depinde mai puţin de furnizori externi într-o situaţie de criză, în contextul în care climatul general de securitate din regiune s-a schimbat în ultimii ani, iar cererea statelor pentru sporirea securităţii a crescut, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai producătorului finlandez de echipament militar Patria. Declaraţiile vin în contextul în care Patria, este interesată să obţină contractul românesc pentru transportoare blindate 8X8 - pe care este gata să le producă în România -, după îngheţarea acordului cu Rheinmetall de către guvernul PSD.

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a transmis, recent, Parlamentului pentru aprobare lista programelor de investiţii ale Armatei pentru perioada 2017-2020, potrivit News.ro.

Potrivit unor surse parlamentare, valoarea totală estimată depăşeşte 9 miliarde euro, fiind inclusă şi achiziţionarea a patru noi corvete multifuncţionale.

Creşterea bugetului MApN, începând cu anul 2017, la 2% din PIB, a creat condiţiile pentru iniţierea unor programe de înzestrare strict necesare pentru accelerarea modernizării Armatei României şi în concordanţă cu iniţiativele prioritare ale MApN aferente Programului de guvernare 2017-2020.

Unul dintre obiectivele autorităţilor române este modernizarea parcului de transportoare blindate, armata având nevoie de 600-700 de noi astfel de autovehicule.

La finalul anului trecut, Guvernul a ajuns la un acord cu Rheinmetall, companie germană constructoare de vehicule şi echipamente militare, pentru contruirea în România a noului transportor blindat modern, care să înlocuiască vechile TAB-uri ce se află în dotarea infanteriei şi care sunt considerate deăălite atât fizic, cât şi moral.

Noul guvern a îngheţat acordul, ca şi acordurile pentru alte echipamente militare, astfel că, în prezent, concurenţii grupului german interesaţi de contract au devenit din nou activi în România.

Una dintre companiile interesate de contractul de transportoare blindate 8X8 este compania finlandeză Patria.

Conducerea firmei a purtat recent mai multe discuţii cu o serie de potenţiali parteneri din industria românească de apărare, iar reprezentanţii companiei susţin că cea mai mare parte a investiţiei pe care o va implica procesul de producţie va rămâne în România.

Ca să-şi mărească şansele de a obţine contractul, Patria se declară gata să transfere în România know-how şi tehnologie pentru ca firmele româneşti să producă transportoarele blindate.

"Nu vorbim doar de o fabrică, ci de dezvoltarea unei întregi reţele. Ai nevoie de furnizori, de parteneri locali, se dezvoltă astfel economia pe orizontală. În acest fel, cea mai mare parte a banilor statului va rămâne în România şi va contribui la dezvoltarea industriei de armament. Acest tip de proiect va creea sute de locuri de muncă", a declarat vicepreşedintele diviziei terestre a grupului Patria, Markku Koivisto, pentru News.ro.

Patria argumentează că această strategie va ajuta România să fie mai puternică în cazul unei crize în regiune, spre deosebire de cazul în care ar trebui să se bazeze pe un furnizor extern de armament.

Koivisto a afirmat: "Acest gen de proiect va veni în sprijinul României în cazul unei crize sau război. Transferul de know-how şi tehnologie va asigura independenţă şi autonomie României în cazul unei astfel de situaţii. În cazul unui conflict, nu mai trebuie să te bazezi pe furnizori externi de muniţie şi armament dacă poţi produce pe plan intern".

Dezvoltarea producţiei de armament este o mişcare înţeleaptă în contextul schimbării climatului de securitate la nivel regional, potrivit Patria.

"Climatul general de securitate la nivel regional s-a schimbat în ultimii ani. Au apărut mai multe programe, în mai multe ţări, referitoare la industria de apărare. Există în prezent o cerere pentru sporirea securităţii", a spus preşedintele diviziei terestre a Patria, Mika Kari.

Preşedintele Patria a subliniat că se desfăşoară în prezent, la nivel mondial, mai multe programe care au fost amânate în ultimii ani, dar care sunt acum din nou în atenţia autorităţilor.

Astfel, România este doar una dintre ţările care vor să facă în prezent achiziţii de armament la scară mare.

Reprezentantul grupului finlandez a subliniat că Patria poate implementa şi alte programe în România, spre exemplu proiecte legate de producerea de componente.

"Ideea de a stabili o nouă companie sau de a lucra cu o firmă locală va fi stabilită ulterior. Patria cunoaşte bine industria românească de armament, există şi în afara Romarm companii care au capacitatea de a fi parteneri reali pentru compania noastră", a declarat Kari.

Astfel, unul dintre scopurile companiei în România este de a implementa şi producţia pentru alte produse ale brandului Patria, care mai apoi să fie comercializate pe piaţa liberă, la export, un plan asemănător cu cel deja implementat în Polonia.

Patria a livrat până peste 1.600 de vehicule blindate din modelul 8x8 propus. Fiecare model este personalizat pentru a răspunde unor nevoi specifice, iar reprezentanţii companiei spun că este foarte posibil ca transportorul care va fi produs în România să nu semene cu niciun alt vehicul.

În funcţie de nivelul ales, Patria AMV poate rezista la proiectile de calibrul 30 mm şi la explozia unor mine de până la 10 kilograme, potrivit prospectului. Vehiculul are o greutate de până la 27 de tone, poate fi dotat inclusiv cu tunuri de calibrul 105 mm şi are o viteză maximă de peste 100 km/h.

Reprezentanţii companiei nu pot oferi exact detaliile privind produsul final, fiecare client dorind să păstreze confidenţialitatea anumitor specificaţii finale.

Potrivit reprezentanţilor Patria, în şase luni de la semnarea contractului, compania ar putea livra României 20 de unităţi, în funcţie şi de specificaţiile cerute de autorităţi, potrivit vicepresedintelui senior în cadrul diviziei, Juha Simola.

"Suntem pregătiţi să livrăm României într-un timp foarte scurt acest produs. Concomitent, putem demara rapid procedura specifică transferului de tehnologie. Putem livra 20 de unităţi în circa şase luni de la semnarea contractului", a precizat Simola.

Primăvara trecută, compania a făcut o demonstraţie în România pentru ca armata să observe în detaliu caracteristicile acestui vehicul.

"Din acel moment, am comunicat în mod constant cu reprezentanţii armatei pentru a ne asigura că produsul pe care urmează să-l livrăm răspunde necesităţilor. Ministerul Apărării Naţionale a transmis intenţia de a achiziţiona acest tip de autovehicule, la care Patria a răspuns în februarie cu această propunere", a explicat Markku Koivisto.

În prezent, autorităţile române evaluează propunerile primite de la firmele interesate să participe la înzestrarea cu transportoare blindate şi vor decide care sunt paşii următori.

Patria Land a avut o cifră de afaceri de 130 milioane euro anul trecut. La nivelul întregului grup Patria, afacerile au fost de circa 500 milioane euro.

Compania deţine şi 50% din producătorul de muniţie NAMMO. În Polonia, compania a implementat mai multe proiecte care vizează noi vehicule blindate 6X6, modernizare de tancuri şi producerea de muniţie.

Printre companiile care ar fi luate luate în calcul de către statul român pentru livrarea de transportoare blindate, în afară de Rheinmetall, sunt producătorul elveţian Mowag şi cel italian Iveco.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb