Grupul TeraPlast după primele trei trimestre din 2024: avans de 32% a cifrei de afaceri şi exporturi în creştere

A.F.
Piaţa de Capital / 30 octombrie

Grupul TeraPlast după primele trei trimestre din 2024: avans de 32% a cifrei de afaceri şi exporturi în creştere

Grupul TeraPlast înregistrează o creştere cu 32% a cifrei de afaceri după primele nouă luni din 2024 faţă de primele nouă luni din 2023. Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast a ajuns la 681 milioane de lei, faţă de 517,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2023. EBITDA s-a menţinut la un nivel similar cu primele trei trimestre din 2023, înregistrând 45,2 milioane de lei, respectiv o marjă EBITDA de 6,6%.

Cheltuielile cu dobânzile, cheltuieli nerecurente generate de extinderea geografică şi impactul demarării business-ului de folii stretch Opal au erodat profitabilitatea Grupului, marcând o pierdere de 6,9 milioane de lei după primele nouă luni ale anului curent.

Marja brută a crescut cu 28%, de la 188 milioane de lei după primele nouă luni din 2023, la 240 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2024. Această creştere a fost erodată de avansul costurilor cu salariile, transportul şi utilităţile şi de asemenea, peste 4 milioane de lei cheltuieli nerecurente.

Vânzările în afara României reprezintă 25,3% din cifra de afaceri consolidată în primele trei trimestre ale anului, comparativ cu 16,7% după primele nouă luni din 2023, atingând 172,4 milioane de lei. Volumele totale au crescut cu 49%, de la 56.671 tone în primele nouă luni din 2023, la 84.624 tone în aceeaşi perioadă din 2024, şi sunt cu 12% peste volumele înregistrate în întreg anul 2023.

"Trimestrul 3 a adus o accentuare a presiunilor generate în special de pieţele vestice. Acestea, împreună cu fluctuaţiile din zona decontărilor lucrărilor publice de infrastructură şi contracţia sectorului rezidenţial din România, creează un context care nu ne permite să livrăm acţionarilor creşteri semnificative imediate, în special în zona de profitabilitate. Suntem însă îndeajuns de solizi să abordăm această perioadă cu maturitate şi responsabilitate. Ne-am concentrat pe diversificarea pieţelor externe, inclusiv prin achiziţia Optiplast, şi pe conservarea cotelor de piaţă în acest mediu de piaţă caracterizat de fluctuaţii. În plus, implementăm planuri de eficientizare operaţională, atât în compania mamă, cât şi în subsidiare pentru a creşte profitabilitatea." a declarat dl Bogdan Crăciunaş, Director Financiar al Grupului TeraPlast.

Segmentul Instalaţii a înregistrat o cifră de afaceri de 485,7 milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de primele 9 luni din 2023, în timp ce EBITDA a crescut cu 5%, ajungând la aproape 47 milioane de lei. Aceste rezultate vin pe fondul discrepanţelor între pieţele regionale. În România, finanţarea proiectelor de infrastructură a încetinit în trimestrul trei, ceea ce a determinat întârzieri de plată şi de execuţie a proiectelor, limitând rezultatele segmentului.

În acelaşi timp, Grupul Wolfgang Freiler, consolidat în rezultatele acestui segment, resimte în continuare presiunea de pe pieţele vestice, care se traduce în preţurile de vânzare reduse faţă de perioadele anterioare. Creşterile de pe piaţa din Austria şi de pe piaţa de irigaţii din Ungaria în trimestrul 3 din 2024 nu au putut compensa rezultatele mai slabe din Germania şi Franţa.

În ceea ce priveşte Palplast Moldova, cererea s-a menţinut şi în trimestrul 3 al anului curent, impulsionată în continuare de proiectele rezidenţiale ale dezvoltatorilor. Compania a înregistrat după primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de aproape 15 milioane de lei şi o marjă EBITDA de 13,4%. Totodată, în acord cu planurile de la început de an, compania îşi dezvoltă infrastructura industrială a locaţiei din Călăraşi prin extinderea spaţiilor de depozitare şi a capacităţilor de producţie.

Cu o evoluţie cantitativ-valorică similară primelor 9 luni din 2023, TeraDuct - divizia specializată în microtuburi pentru protecţie fibră optică - s-a concentrat pe extinderea vânzărilor în afara României. Astfel, prin dezvoltarea de parteneriate în Europa de vest, exportul a crescut semnificativ, ajungând la 45,5% din totalul vânzărilor după primele nouă luni din 2023, comparativ cu 22% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Grupul TeraPlast explorează noi pieţe pentru această divizie şi extinde aplicabilitatea produselor dincolo de sectorul de furnizare servicii de telecomunicaţii pentru populaţie, atât în România, cât şi în străinătate.

Segmentul Granule a avut o creştere de 19% a cifrei de afaceri, atingând 71,2 milioane de lei, şi o creştere absolută a EBITDA de 29% faţă de primele trei trimestre din 2023, până la 7,1 milioane de lei, ca urmare a efectului de volum. Marja EBITDA s-a îmbunătăţit uşor până la 10%, faţă de 9,2% în primele nouă luni din 2023. Volumele livrate de acest segment în primele trei trimestre din 2024 sunt cu 38% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul cererii îmbunătăţite din trimestrul 3/2024.

Segmentul Ambalaje Flexibile a generat aproape 87 milioane de lei din cifra de afaceri consolidată în primele nouă luni din 2024, impulsionat în special de evoluţia foliei stretch Opal. Cu toate acestea, EBITDA s-a menţinut în teritoriu negativ în primele trei trimestre (-10,6 milioane de lei), influenţată de creşterea costurilor de demarare a activităţii fabricii de folie stretch. În primele nouă luni ale anului, Opal a produs şi livrat 8.600 de tone de folie stretch la o calitate cel puţin egală cu a competitorilor din străinătate, substituind în acest fel importuri mai scumpe. Acestui segment i se va adăuga Optiplast Croaţia după aprobarea adunării generale din 14 noiembrie.

Opal continuă să extindă baza de clienţi, crescând ponderea clienţilor de volum, în timp ce măsurile de rafinare a reţetelor şi de control al costurilor vor contribui la îndreptarea business-ului către teritoriul pozitiv al profitabilităţii din 2025. Împreună cu departamentul de cercetare, echipa Opal a dezvoltat şi lansat în piaţă produse care integrează material reciclat în proporţie de până la 30% crescând aportul Grupului TeraPlast la tranziţia către o economie circulară. Recent, Opal a lansat şi un magazin online, oferind acces mai uşor clienţilor la portofoliul de folii stretch.

TeraBio Pack a înregistrat un progres mai lent decât cel bugetat în îmbunătăţirea rezultatelor financiare. Chiar dacă pierderea s-a diminuat semnificativ, compania nu va reuşi să treacă în teritoriul pozitiv până la finalul anului 2024. Strategia de extindere a amprentei geografice a funcţionat şi în cazul produselor TeraBio Pack, vânzările în afara României ajungând la 31% din cifra de afaceri după primele nouă luni ale anului curent, comparativ cu 12% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Segmentul Ferestre a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a EBITDA faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând 1,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, comparativ cu 151 mii de lei în aceeaşi perioadă din 2023, ceea ce reprezintă o marjă EBITDA de 5,1% după primele trei trimestre ale anului curent. Cifra de afaceri este la un nivel similar primelor trei timestre din 2023, de 37,4 milioane de lei după primele nouă luni din 2024. Acest rezultat a fost susţinut de finalizarea unor proiecte rezidenţiale mari şi de continuitatea oferită de proiecte începute în trimestrele trecute, care, împreună cu măsuri de diversificare a mixului de clienţi şi de proiecte, au contribuit la contracararea parţială a contracţiei pieţei rezidenţiale.

Ca element de noutate, iniţiativa Grupului TeraPlast pentru a contribui la refacerea fondului forestier din România, TeraVerde Carbon, a demarat deja primele proiecte, având în lucru o suprafaţă de peste 30 de hectare de teren, care va fi împădurită în această toamnă. Această iniţiativă contribuie la sechestrarea de carbon. Finanţarea acestei împăduriri se va face prin fonduri PNRR gestionate prin Ministerul Mediului.

Rezultatele Grupului TeraPlast, T3/2024 vs T3/2023

În trimestrul 3 din 2024, comparativ cu T3/2023, cifra de afaceri consolidată a crescut cu 29%, susţinută în special de creşterea cifrei de afaceri a segmentelor Granule, cu 31%, şi Ambalaje, cu 240%. Cel din urmă include activitatea fabricii de folii stretch, care a început producţia în T4/2023. Astfel, cifra de afaceri consolidată a ajuns la 253,1 milioane de lei în cele trei luni din T3/2024. Marja brută a crescut cu 26%, de la 70,9 milioane de lei în T3/2023, la 89,5 milioane de lei în T3/2024.

EBITDA a resimţit impactul activităţii Opal şi a ajuns la 18,3 milioane de lei în T3/2024, cu 16% mai puţin decât în T3/2023 când EBITDA consolidată a fost de 21,7 milioane de lei. Un avans de 63% al EBITDA l-a înregistrat segmentul de Granule în aceeaşi perioadă.

Estimări 2024

Pentru anul 2024, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri de 883,7 milioane de lei şi o EBITDA de 56,5 milioane de lei, cu o creştere de 31%, respectiv 10% faţă de 2023, însă prevede şi o pierdere de 14 milioane de lei.

"Rezultatele cu care vom încheia anul 2024 reflectă creşterea capacităţilor de producţie şi extinderea Grupului prin achiziţiile externe, însă provocările din pieţe limitează profitabilitatea consolidată. Ne concentrăm pe gestionarea eficientă a costurilor şi anticiparea riscurilor pentru a menţine parametrii de creştere stabilă. Ne continuăm, totodată, dezvoltarea pentru a intra pregătiţi în următorul ciclu de creştere după ce pieţele europene vor intra din nou pe o traiectorie ascendentă." a declarat dl Bogdan Crăciunaş, Directorul Financiar al Grupului TeraPlast.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. A dispărut Birta din peisaj?Unde sunt premiile,unde sunt foliile,unde sunt diplomele?Iată pierderile,și lumea bună a dispărut.

    Asteptăm 0,30lei biodegradabili 

    1. cand estimati primul an cu profit net?

      primeste actiuni gratuite pentru asa management.

    la magazinul maramures? cum se comporta goia cu actionarii minoritari?

    1. foarte bine. le-a acordat dividende in 2016

      Fara Suparare, Dl Goia e miliardar. Conduce multe companii mari, nu prea are timp sa se ocupe de actionarii minoratari si nici are nevoie de dividendele de la TRP sau de la MAMA ca sa traiasca regeseste. Pune-ti va in locul lui. La fel ati face si voi! Oricum doar nevoiasii BVBului se roaga zilnic sa primeasca dividende ca sa traiasca!

      sa ne fie cu suparare dar Goia a stors tot profitul din companie in anii din urma prin dividend.

      daca lasa ceva si pentru dezvoltare azi nu erau pe pierdere. 

      o asteptam mai jos ca are de unde pe la 0,20 lei/actiune.

      Ce fumați?

      A cheapskate will hoard money, will steal even, because he simply cant help it.

      La 0.2 e mult peste valoarea contabila. Iar companiile cu pierderi nu merita valoarea contabila. La rezultatele de azi daca era listata afara scadea 25%

      EBITDA is a bullshit! ch arlie Munger

      Bine punctat ca numai nevoiasii traiesc din dividende. Noi, jmecherii, traim din aprecierea actiunii de la 1,5 lei la 0.47. asa am devenit milionari. Din miliardari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb