Grupuri şi trucuri

În doar un an, politica s-a transformat radical. Spectacolul politic are nu doar o altă dis-tribuţie, dar se joacă cu pasiune. De la atmosfera sfîrşitului de domnie, anchilozată, blocată de stereotipurile vechiului regim, la ruperile de ritm ale momentului pare un veac. Viaţa publică, derutînd profesioniştii politicii de tranziţie, maeştri ai culiselor, se desfăşoară la scena deschisă, sub ochii spectatorilor, mai întîi intrigaţi, apoi din ce în ce mai implicaţi. Noul stil nu mai mizează pe absenţa indusă a cetăţeanului, împins spre un apolitism tactic, ci pe interesul şi eventuala sa participare. Pentru a contracara această practică neobişnuită, manipularea a devenit tehnica esenţială de apărare a poziţiilor cucerite. Lupta pentru dominaţie mediatică se poartă fără menajamente. Trucurile de toate genurile sînt permise: preferinţa pentru opinie şi reprimarea informaţiei pure, limbajul colorat, chiar vulgar, falsul comentariu erudit, extragerea din context, titlurile stridente, montajul grosier, ilustraţia fotografică sau muzicală subliminală, promovarea obsesivă a faptului divers şi expulzarea politicii. Neutralitatea mass-media nu este, în această Românie, un subiect de actualitate.

Temele politice au devenit din ce în ce mai concordate cu pro-iecţiile colective. Una dintre aces-tea se referă la grupurile de interese. Un concept al teoriei socio-politice a erupt în spaţiul public. A fost suficient ca preşedintele Traian Băsescu să îl aducă în spaţiul public pentru a crea dezbatere. Ce sînt, cine sînt, ce vor şi, mai ales, despre ce vorbeşte preşedintele cînd se referă la grupuri de interese. În limbajul comun interesul are un caracter ambiguu, uneori chiar peiorativ. Fiind subiectul unui conflict valoric, interesul trece automat în spaţiul politic. În general, politica utilizează termenii, inclusiv cel în cauză, în sens practic (pentru a stabili forme de acţiune) sau normativ (pentru a stabili reguli de acţiune pentru colectivitate), iar nu în sens pozitiv, precum ştiinţele. În acest caz, manipularea a constat în confuzia voită a domeniilor de referinţă. Termenul folosit de preşedintele Traian Băsescu trimitea, destul de transparent, la grupurile de putere care controlează oligarhic resursele, iar nu la formele de asociere a indivizilor în vederea atingerii unor obiective.

Extrăgînd din context formula grup de interese, o întreagă demonstraţie a fost improvizată. Chiar şi această reacţie demonstrează o stare de nervozitate legată de impactul public şi politic, iar nu de cel teoretic. Dar, pentru că problema a fost pusă şi în termeni aşa-zis teoretici, o minimă analiză în acest registru este indicată. Pentru raţionalismul modern interesele şi pasiunile erau în contradicţie. Primele indicau un comportament raţional orientat de calcule bazate pe informaţii relevante pentru a rezolva situaţii imprevizibile, pe cînd ultimele nu puteau fi controlate, scăpau analizei raţionale şi, de aceea, se puteau întoarce împotriva celor ce le promovau. Controlul pasiunilor era obligatoriu pentru a putea atinge interesele. Pe acest fundal, clasicii individualismului au transformat interesul în unicul principiu explicativ al acţiunilor individuale. Toţi oamenii ar căuta, pe baza principiului utilităţii maxime, să-şi satisfacă în cel mai simplu mod cu putinţă interesele. Grupurile de interese sînt, deci, rezultatul asocierii indivizilor, conştienţi de impactul acestei acţiuni, în jurul unui obiectiv. Şi dacă, în general, conflictele de interese ţin de textura politicii, atunci cînd acţiunile unui decident sînt susceptibile a fi în interes personal sau al grupului politic ori de afaceri, caracterul ilegitim al acestora devine evident. Accesul privilegiat la resurse creează tensiunea politică.

Sinonim al grupului de interese, grupul de presiune exprimă mult mai clar raportul politic pe care dezbaterea actuală îl presupune. Dacă grupurile de interese pot tot atît de multe cîte interese există, grupurile de presiune apar doar atunci cînd indivizii se asociază pentru a influenţa deciziile publice. De la sindicate, patronate, asociaţii profesionale la organizaţii oculte, grupurile de presiune folosesc metode diverse (greve, ocuparea clădirilor, blocarea şoselelor, rapoarte de expertiză, campanii publice ori şantajul sau mita) pentru a-şi atinge obiectivele.

Specific vieţii politice americane, dar influent şi la Bruxelles, pe coridoarele Comisiei Europene, lobby-ul reprezintă un caz aparte de grup de presiune. Avînd forma juridică a unei firme de consultanţă, asumîndu-şi promovarea contra cost a anumitor interese, declarîndu-şi transparent atît obiectivele, cît şi finanţarea, lobby-ul pune însă în discuţie democraţia participativă. Mai ales acolo unde societatea civilă este slabă, iar statul, captiv al grupurilor oligarhice, lobby-ul, intercalîndu-se între cetăţeni şi instituţiile publice, relativizează influenţa partidelor politice, dar nu asigură tuturor aceleaşi mijloace de influenţă, punînd în discuţie cetăţenia şi avantajînd grupurile de putere.

Trucurile mediatice sau politice nu pot schimba percepţia socială. Translaţia dezbaterii spre domeniul teoretic nu poate eluda subiectul: corupţia. Pe termen lung, efectul pervers al manipulării se întoarce împotriva celor ce au folosit-o. Şi dacă exercitarea puterii de către anumite grupuri este permisă, abuzul în interes privat sau de grup este ilegitim.