Grupurile civice anunţă suspendarea acţiunilor de protest după moartea Regelui Mihai

S.A.
Politică / 5 decembrie 2017

Proteste antiguvernamentale (Sursa foto: "Corupţia Ucide"/ Facebook)

Proteste antiguvernamentale (Sursa foto: "Corupţia Ucide"/ Facebook)

"Corupţia Ucide" şi celelalte grupuri civice anunţă suspendarea acţiunilor de protest în stradă în perioada de doliu naţional prilejuit de moartea Regelui Mihai.

De asemenea, grupurile civice solicită instituţiilor statului să stopeze, măcar în această perioadă, orice acţiuni şi iniţiative care riscă să genereze tensiune la nivelul societăţii.

În comunicatul grupurilor civice, publicat pe Facebook, se arată: "Am primit cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Regelui Mihai. Credem că este un moment în care respectul comun pentru una dintre cele mai importante figuri istorice ale României trebuie să devină o prioritate pentru toţi actorii politici, civici şi sociali. De aceea, facem apel la instituţiile statului să stopeze, măcar în această perioadă, orice acţiuni şi iniţiative care ar putea genera tensiune. De asemenea, la rândul nostru, anunţăm suspendarea acţiunilor de protest în stradă, în perioada de doliu naţional".

Comunicatul este semnat de "Acţiunea Civică Galaţi", "Asociaţia Aradul Civic", "Asociaţia Civică ProFest", "Comunitatea Curăţăm Galaţiul", "Corupţia Ucide", "Evoluţie în Instituţie", "Geeks for Democracy", "Grupul Civic #Insist", "Iniţiativa România", "Iniţiativa Timişoara", "Oradea Civică", "#Rezistenţa", "Rezist Zurich", "Rezist Munchen", "Ştafeta Steagului U.E.".

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930