GTC închiriază mallurile din Suceava, Buzău, Piatra Neamţ

Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 11 noiembrie 2011

Preţul: 5 euro/mp

Valoarea mall-urilor Galleria din Suceava, Buzău şi Piatra Neamţ, deţinute de compania GTC, a coborât cu aproape 13% în doar trei luni, pe fondul gradului mic de ocupare şi a scăderii valorii chiriei estimate, în condiţiile în care dezvoltatorul a redus chiria medie de la 12 euro la 5 euro/ mp/lună. Astfel, cele trei mall-uri erau evaluate la 47 de milioane de euro la sfârşitul lunii septembrie, cu 7 milioane de euro mai puţin decât în luna iunie. Faţă de sfârşitul anului trecut, valoarea centrelor comerciale a scăzut cu peste 20%, de la 58,9 milioane de euro.

În schimb, firma care evaluează portofoliul dezvolatorului a menţinut la 174 milioane de euro valoarea complexului de birouri City Gate. Complexul are o suprafaţă închiriabilă de 27.730 metri pătraţi, iar chiria medie este de 22 euro pe metru pătrat pe lună, în timp ce randamentul este estimat la 7,1%, potrivit unei prezentări a dezvoltatorului israelian.

În ceea ce priveşte spaţiile de retail, cele trei proiecte au în total 25.900 metri pătraţi şi un randament mediu de 11,1% în creştere de la 10,6%, în iunie şi de la 9,5% în decembrie. Pentru centrele comerciale nivelul mediu al chiriei de 5 euro/mp/lună, în condiţiile în care în iunie media era de 12 euro/mp/lună.

Valoarea activelor din România reprezintă 15% din totalul portofoliului dezvoltatorului din Europa, evaluat la 1,44 miliarde de euro.

Dezvoltatorul imobiliar a obţinut în primele nouă luni ale anului venituri totale în România şi Bulgaria de 19,67 milioane de euro, în scădere cu 11,2 % faţă de perioada similară a anului trecut. În intervalul similar din 2010, dezvoltatorul imobiliar a încasat 22,156 milioane de euro din România şi Bulgaria.

Costurile totale din cele două ţări au totalizat 14,6 milioane de euro, faţă de 18,4 milioane de euro în primele nouă luni din 2010.

Veniturile raportate de companie pe cele zece pieţe pe care este prezent în Europa Centrală şi de Est au însumat 71,9 milioane de euro, în uşoară creştere.

Compania a finalizat în această toamnă al patrulea mall din România, Galleria la Arad, cu o suprafaţă de 33.600 metri pătraţi şi, de asemenea, mai deţine complexul rezidenţial Rose Garden din cartierul Colentina. GTC urmează să construiască în parteneriat cu omul de afaceri George Copos o clădire de birouri în Piaţa Presei Libere şi mai are în curs de dezvoltare alte două complexuri rezidenţiale în Bucureşti, informează Mediafax.

Întregul portofoliu GTC în Româ-nia este evaluat la 438 de milioane de euro, reprezentând 21% din total. Compania are în plan ca până în 2014 să dezvolte în Polonia, Serbia, Croaţia, Bulgaria, Cehia şi România proiecte totalizând peste 315.000 de metri pătraţi, din care 5% în Româ-nia. Singurul proiect anunţat pentru perioada următoare în România este imobilul de birouri din Bucureşti, care va avea o suprafaţă închiriabilă de 15.000 de metri pătraţi, jumătate din aria anunţată iniţial de cele două companii.

"Portofoliul companiei de la nivel global a fost reevaluat de consultanţi externi în scădere, cu 140 de milioane de euro, din cauza gradului redus de ocupare şi a scăderii valorii estimate a chiriei în cazul proiectelor de retail şi a pierderilor din proiectele rezidenţiale din România, Bulgaria, Ungaria şi Croaţia. Toate acestea sunt rezultatul unui mediu macroeconomic neprietenos şi a condiţiilor pieţei", se menţionează în raport.

Scăderea vânzărilor de locuinţe din România şi reducerea valorii chiriei estimate pentru Galleria Arad au contribuit cu mai mult de 60% din reevaluarea portofoliului la nivel de grup, se mai precizează în raport.

"În România, Bulgaria şi Croaţia vânzările de retail au scăzut, rezultând o presiune pe chirii. Pe de altă parte, în România preţurile apartamentelor noi s-au redus cu 50% faţă de perioada de vârf (2008, n.r.), fiind aşteptate noi scăderi pe termen scurt", se mai spune în raport.

Grupul GTC a încasat în primele nouă luni chirii de 97 milioane de euro, în creştere faţă de 92 milioane de euro în 2010.

Dezvoltatorul este prezent în România prin participaţii la 24 de firme, care deţin sau dezvoltă, sub umbrela GTC Romania, înregistrată în Olanda, centre comerciale, rezidenţiale sau clădiri de birouri. Compania face parte din grupul Kardan, înregistrat în Olanda.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb