GUINEEA ECUATORIALĂ: Cel puţin 98 de morţi şi 615 răniţi în exploziile dintr-o tabără militară

J.P.
Internaţional / 9 martie 2021

Cel puţin 98 de morţi şi 615 răniţi în exploziile dintr-o tabără militară

Mulţi morţi, dar şi supravieţuitori, au fost scoşi luni de sub dărâmături, la o zi după ce patru explozii accidentale au devastat o tabără militară şi cartierele din împrejurimi în oraşul Bata din Guineea Ecuatorială, ducând numărul provizoriu al victimelor la 98 de morţi şi 615 răniţi, transmite AFP, citat de Agerpres.

Trei copii în vârstă de 3, respectiv 4 ani, au fost scoşi în viaţă de sub ruine şi transportaţi la spital, potrivit TVGE, televiziune de stat aflată în subordinea ministerului informaţiei.

Preşedintele Teodoro Obiang Nguema (78 de ani), care conduce cu o mână de fier această ţară de mici dimensiuni din Africa Centrală de aproape 42 de ani, i-a acuzat pe fermierii din apropierea taberei că au scăpat de sub control arderile miriştilor, dar a criticat şi neglijenţa militarilor însărcinaţi cu supravegherea arsenalului din tabăra militară Nkoa Ntoma din Bata, capitala economică a ţării.

Exploziile foarte puternice, care au avut loc la intervale destul de lungi în cursul după-amiezii, au devastat literalmente clădirile taberei în care se aflau militari din forţele speciale şi jandarmi, precum şi familiile acestora. Totodată, exploziile au distrus, iar în unele cazuri au ras, nenumărate case din cartierele aflate în apropiere.

În noaptea de duminică spre luni clădirile au continuat să ardă şi încă se mai puteau auzi, din când în când, detonări de intensitate slabă.

Bilanţul victimelor a fost anunţat luni seara, pe Twitter, de vicepreşedintele responsabil cu apărarea şi securitatea, Teodoro Nguema Obiang Mangue, fiul preşedintelui ţării.

"Oraşul Bata a fost victima unui accident cauzat de neglijenţa unităţii responsabile cu paza depozitelor de dinamită, explozivi şi muniţii care au luat foc ca urmare a arderilor de pe câmpuri de către fermieri, care în cele din urmă au provocat detonarea în lanţ a acestor depozite", a detaliat într-un comunicat de presă şeful statului.

Oraşul Bata are aproximativ 800.000 de locuitori, iar populaţiei acestui mic stat bogat în petrol şi gaze, dar unde marea majoritate trăieşte sub pragul sărăciei, este de aproximativ 1.4 milioane de locuitori.

Preşedintele Obiang a ordonat o anchetă şi "a făcut apel la comunitatea internaţională pentru a sprijini Guineea Ecuatorială".

Guineea Ecuatorială este una dintre cele mai închise ţări din Africa şi chiar din lume. Regimul lui Teodoro Obiang Nguema este acuzat în mod regulat de încălcări ale drepturilor omului de către adversari, dar şi de către organizaţii internaţionale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb