Guvernanţa corporativă din lege nu se potriveşte cu cea din târg

Ziarul BURSA #Politică / 7 ianuarie 2016

Guvernanţa corporativă din lege nu se potriveşte cu cea din târg

Guvernul va introduce management privat la alte zece companii de stat

Pe hârtie, cel puţin zece companii de stat vor avea management corporatist, după cum a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în ciuda faptului că statul nu stă prea bine la implementarea OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă.

Companiile unde s-a ţinut, cât de cât, cont de ordonanţă sunt în special cele listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP), care are în portofoliu participaţii la companii de stat, s-a declarat foarte dezamăgit de lipsa de acţiune a Guvernului, în legătură cu implementarea OUG 109/2011 (privind guvernanţa corporativă), într-un interviu acordat ziarului "BURSA", în august. "A fost făcută doar la nivelul Ministerului Economiei", ne-a spus domnia sa atunci.

Potrivit unui raport al FP din 2014, numai trei companii din portofoliul fondului aveau management profesionist.

Dan Suciu a anunţat ieri că Guvernul va îmbunătăţi procesul de selecţie a managementului privat, precizând că autorităţile vor introduce o "scrisoare de aşteptări", care va cuprinde rezultatele cerute managementului după 4 ani.

Amendamentele au fost adoptate de Guvern, prin Memorandum, în şedinţa de miercuri şi, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, vor contribi la creşterea transparenţei activităţii întreprinderilor de stat şi la cooptarea administratorilor profesionişti în structurile de conducere ale acestora.

În prezent, din 180 de întreprinderi publice care intră sub incidenţa regulilor guvernanţei corporative, doar 35 se supun acestora, potrivit Mediafax.

Modificările susţinute de Guvern vizează, în principal, introducerea scrisorii de aşteptări ca instrument informal de lucru în cadrul procesului de selecţie a administratorilor şi directorilor, prin care autoritatea publică tutelară stabileşte performanţele aşteptate de la organele de administrare şi conducere ale întreprinderii publice, pe o perioadă de cel puţin 4 ani.

Totodată, se introduce declaraţia de intenţie, document informal de lucru, întocmit pe baza elementelor din scrisoarea de aşteptări şi a informaţiilor publice legate de activitatea întreprinderii publice, prin care candidaţii pentru postul de director, selectaţi şi înscrişi în lista scurtă, îşi prezintă viziunea/programul asupra dezvoltării întreprinderii publice. Declaraţia de intenţie este parte componentă a evaluării finale a candidaţilor din lista scurtă pentru clasificare şi numire.

De asemenea, se doreşte unificarea planului de management cu planul de administrare şi elaborarea unui singur plan de administrare de către directori împreună cu administratorii, eliminarea reglementării privind posibilitatea de respingere a planului de administrare de către autoritatea publică tutelară şi introducerea conceptului de negociere, introducerea obligativităţii selecţiei administratorilor de către un expert independent în resurse umane, la regii autonome care au peste 500 de angajaţi, reducerea numărului de mandate pentru administratori de la 5 la maximum 3.

La stabilirea remuneraţiei pentru administratori şi directori vor fi avute în vedere obiectivele şi indicatorii de performanţă stabiliţi conform scrisorii de aşteptări.

Auditorii statutari sunt numiţi înainte de încheierea exerciţiului financiar de către adunarea generală a acţionarilor sau C.A., după caz, pentru o perioadă de minimum 3 ani, iar informaţiile şi datele, rapoartele care trebuie să fie făcute publice, se vor publica pentru acţionari sau pentru public pe pagina de internet a întreprinderii publice, prin grija preşedintelui consiliului de administraţie sau de supraveghere.

Guvernul vrea să redimensioneze regimul sancţionator prin introducerea de sancţiuni pentru nerespectarea termenelor procedurii de selecţie şi pentru elaborarea planului de administrare, precum şi introducerea de sancţiuni pentru autoritatea publică tutelară care tergiversează declanşarea procedurii, precum şi să consolideze rolul Ministerului Finanţelor Publice de instituţie de monitorizare a implementării OUG 109/2011 şi a performanţei managementului întreprinderilor publice, precum şi funcţia de reglementare în vederea aplicării unitare de către autorităţile publice tutelare, prin elaborarea de ghiduri şi norme.

Amendamentele vor fi făcute la proiectul de lege privind aprobarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, proiect aflat în dezbaterea Camere Deputaţilor, în calitate de cameră decizională. În acest sens, ele vor fi transmise Comisiei de politică economică, reformă şi privatizare şi Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi ale Camerei Deputaţilor.

La redactarea acestor amendamente au fost avute în vedere propunerile şi observaţiile comunicate, în urma dezbaterii publice, de către Fondul Proprietatea, Consiliul Investitorilor Străini, Centrul Român al Energiei, Societatea Academică din România, S.N. Nuclearelectrica S.A., Camera de Comerţ Americană din România şi Asociaţia Română pentru Bună Guvernare.

De asemenea, au fost avute în vedere şi propunerile comune transmise Guvernului de către Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

De altfel, anul trecut au apărut informaţii privind implicarea instituţiilor internaţionale în implementarea guvernanţei corporative.

Eugen Teodorovici, fostul ministru al Finanţelor Publice, a declarat că Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) nu se va implica în selectarea managementului privat pentru companiile noastre de stat, întrucât ar putea avea unele interese.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb