Un eşec al privatizării "Oltchim" nu va transmite un semnal bun către investitorii străini, a declarat, ieri, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), la briefing-ul de presă privind prezentarea deciziilor adoptate în şedinţa Consiliului de Administraţie al instituţiei, potrivit Mediafax.
Domnia sa a precizat: "Un eşec este un eşec, nu dă bine. Dar ca semnatar al acordului cu Fondul (n.r. Fondul Monetar Internaţional), condiţia care era pusă acolo, pentru mai multă precizie, era să se îndeplinească paşii legaţi de privatizare. Nu era condiţionat de terminarea privatizării, pentru că ştim cu toţii că un asemenea obiectiv nu se poate stabili. O privatizare, mai ales una de succes, depinde de foarte mulţi factori, inclusiv de condiţile internaţionale".
Întrebat dacă un eşec al procesului actual de vânzare a acţiunilor ar putea duce automat la declanşarea lichidării combinatului "Oltchim", potrivit înţelegerii cu FMI, Mugur Isărescu a răspuns că, din punctul de vedere al domniei sale, este posibilă şi reluarea procesului de privatizare.
"Depinde ce înseamnă eşec şi perioada aceasta tranzitorie", a punctat Guvernatorul BNR.
În privinţa uniunii bancare şi a consolidării supravegherii, Mugur Isărescu a precizat că procesul era inevitabil, iar ţara noastră trebuie să se înscrie în acest proces.
Domnia sa a declarat: "Noi credem că procesul s-a declanşat, este extrem de rapid, mai rapid decât am fi anticipat în primăvară sau în vară, este legat inerent, în special în zona euro, de ajutorul masiv acordat din bani publici sectorului bancar. Este aproape o regulă aici că atunci când ai o asemenea intervenţie supravegherea consolidată este esenţială şi, în consecinţă, considerând că procesul este rapid şi inevitabil, cred că trebui să facem parte din el. Maniera în care vom face parte din el nu depinde numai de noi. Depinde şi de etapele, cum se vor contura, le cam vedem în linii mari, dar nu le putem spune cu precizie, mai depinde de negocierile dintre state. Credem că procesul este inevitabil şi rapid, şi trebuie să ne înscriem în el. (...) Aceasta este orientarea BNR, cu menţiunea că nu depinde doar de BNR, ci şi de Guvern, de Parlament. Este posibil să avem parte de legiferări noi la nivel comunitar, de ţară, de transformări noi. Vă vom ţine la curent cu ce considerăm că este important".
Guvernatorul Băncii Centrale a mai spus că o primă discuţie pe această temă a avut loc chiar în şedinţa de ieri a Consiliului de Administraţie al băncii centrale
• Banca Centrală a menţinut dobânda cheie la 5,25%
BNR a menţinut dobânda de politică monetară la 5,25% pe an, iar ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută au rămas la nivelurile actuale, potrivit deciziilor Consiliului de Administraţie al instituţiei, din şedinţa de ieri.
Banca Centrală a precizat că va monitoriza atent evoluţiile interne şi externe, iar prin instrumentele de care dispune va încerca să asigure atingerea obiectivelor de stabilitate a preţurilor pe termen mediu şi menţinerea stabilităţii financiare.
Nivelul de 3,88% al ratei anuale a inflaţiei, înregistrat în luna august, va exercita o influenţă nefavorabilă tranzitorie, dar efectele sale sunt deja amplificate de majorarea preţurilor alimentare volatile interne pe fondul secetei, alături de creşterea cotaţiilor materiilor prime agricole pe plan international, precum şi de evoluţiile recente ale cursurilor de schimb pe pieţele valutare, potrivit comunicatului instituţiei.
BNR a precizat că evaluările recente relevă deteriorarea perspectivei pe termen scurt a inflaţiei, cu precădere la nivelul preţurilor volatile, ca urmare a materializării unor riscuri evidenţiate în cadrul celei mai recente prognoze a BNR, în special a celor privind evoluţia preţurilor interne şi internaţionale ale produselor alimentare.
Persistenţa deficitului amplu de cerere agregată va continua însă să acţioneze în sensul dezinflaţiei, potrivit Băncii Centrale, care a sub-liniat că trebuie menţinută o conduită prudentă a politicii monetare, în vederea ancorării ferme a anticipaţiilor inflaţioniste.
"Menţinerea conduitei prudente a politicii monetare este reclamată şi de mediul extern incert, care, suprapus evoluţiilor interne asociate anului electoral, poate amplifica brusc riscurile asociate volatilităţii mişcărilor de capital şi a celor aferente cursului de schimb", potrivit BNR.
Contextul extern a rămas volatil, fiind marcat de incertitudinile privind "soluţionarea durabilă" a crizei datoriilor suverane din zona euro şi evoluţia sistemelor bancare din anumite ţări europene, pe fondul înrăutăţirii perspectivelor creşterii economice la nivel mondial.
"În aceste condiţii, volatilitatea ridicată a aversiunii faţă de risc a investitorilor se menţine drept coordonată principală a mediului extern, cu influenţă asupra fluxurilor de capital", conform comunicatului.
BNR a subliniat că dinamica creditului acordat sectorului privat se menţine "slabă", cu precădere cea a împrumuturilor în valută.
Conduita politicii monetare a rămas prudentă, prin adecvarea condiţiilor monetare în sens larg la evoluţiile contextelor macroeconomice intern şi internaţional, iar eforturile Băncii Centrale de ges-tionare a lichidităţii de pe piaţa monetară au condus la o uşoară atenuare a asimetriei distribuţiei aces-teia, potrivit comunicatului.
BNR a reiterat faptul că implementarea unui mix echilibrat al politicilor macroeconomice şi realizarea reformelor structurale, în contextul îndeplinirii angajamentelor faţă de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional sunt esenţiale pentru atingerea obiectivelor privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu şi de consolidare a stabilităţii financiare, care constituie premise pentru o creştere economică sustenabilă şi de durată.
Următoarea şedinţă de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR este programată pe 2 noiembrie, când urmează să fie analizat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei.