Guvernul a acceptat amendamente la uninominal, inclusiv alegerea preşedinţilor CJ

T.V.
Ziarul BURSA #Politică / 30 octombrie 2007

Guvernul a acceptat amendamente la uninominal, inclusiv alegerea preşedinţilor CJ

Guvernul a acceptat 24 din cele 93 de amendamente propuse la legea votului uninominal. Principalul amendament se referă la introducerea sistemului de vot uninominal printr-un singur tur de scrutin pentru alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene, a declarat, ieri, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Şeful Executivului a precizat că cel de-al 24-lea amendament se referă, de fapt, la modificarea titlului actului normativ privind introducerea votului uninominal şi nu aparţine vreunui parlamentar.

Proiectul se referă la introducerea votului uninominal pentru desemnarea deputaţilor şi a senatorilor în Parlamentul României şi a fost aprobat în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, dar schimbă şi modalitatea de alegere a şefilor de Consilii Judeţene (CJ).

Pentru că nu-şi putea asuma răspunderea pe două legi, Guvernul a decis să adopte un proiect de lege cu două titluri: unul care se referă la introducerea votului uninominal pentru desemnarea deputaţilor şi a senatorilor în Parlamentul României, iar celălalt la alegerea preşedinţilor de CJ.

În consecinţă, Executivul şi-a asumat, ieri, în faţa Parlamentului răspunderea pe un proiect de lege, cu două titluri, privind alegerea membrilor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi privind modificarea Legii aleşilor locali. Majoritatea amendamentelor nu vizează aspecte de fond, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru. Pentru a uşura accesul la secţiile de votare a cât mai multor cetăţeni care locuiesc în zone izolate, s-a stabilit că secţiile de votare se pot organiza şi în sate sau grupe de sate cu populaţie de până la 1.000 de locuitori situate la distanţă mai mare de 3 km faţă de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei.

La propunerea reprezentanţilor minorităţilor naţionale Guvernul a acceptat şi un amendament referitor la gradul de reprezentare al unei organizaţii legal constituite a minorităţii pentru a putea depune liste de candidaţi.

Astfel, aceste organizaţii pot depune candidaturi dacă prezintă o listă de membri cuprinzând cel puţin 15% din numărul total al cetăţenilor care la ultimul recensământ s-au declarat ca aparţinând minorităţii respective.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb