Guvernul a adoptat rectificarea bugetului consolidat

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 26 noiembrie 2008

Guvernul a adoptat ieri rectificarea bugetului consolidat pe anul în curs, a anunţat premierul Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei de guvern. "Vreau să subliniez însă că deficitul bugetar va rămane neschimbat, la ţinta de 2,3 %, aşa cum am stabilit anterior, considerând că se realizează cheltuielile prevăzute. Prin urmare, realocările de fonduri nu vor avea niciun impact financiar asupra deficitului bugetar", a subliniat primul-ministru.

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a primit cea mai importantă alocare, de 1.085,6 milioane de lei, sumă care este necesară pentru plata unor drepturi sociale, cum ar fi drepturile persoanelor cu handicap sau pensiile pentru agricultori.

Alte ministere care au beneficiat de majorări de sume sunt Ministerul Sănătăţii Publice, care a primit 70 milioane lei pentru plata drepturilor personalului, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, căruia i-au fost alocate 33 milioane lei tot pentru plata unor drepturi ale personalului.

O altă direcţie a rectificării bugetare operate astăzi a vizat suplimentarea bugetelor autorităţilor locale, pe toate judeţele şi municipiul Bucureşti. Suma totală suplimentară alocată bugetelor locale este de 570 milioane de lei şi este destinată finanţării unor cheltuieli ce revin autorităţilor locale, respectiv pentru plata majorată cu 9% începând cu octombrie a salariilor profesorilor din învăţământul preuniversitar. Sumele necesare pentru finanţare se asigură, prin redistribuire, de la Ministerul Educaţiei, fondurile rămanind în cadrul acţiunii de educaţie.

Primul-ministru a mai precizat că în termen de 5 zile, fiecare minister şi instituţie publică ordonator de credite va comunica Ministerului Economiei şi Finanţelor detalierea sumelor propuse pentru diminuare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb