Guvernul a aprobat Ordonanţa privind autorizarea funcţionării în România a reprezentanţelor străine

F.D.
Politică / 3 august 2022

Guvernul a aprobat Ordonanţa privind autorizarea funcţionării în România a reprezentanţelor străine

Guvernul României a adoptat astăzi, Ordonanţa privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentanţelor societăţilor şi organizaţiilor economice străine, a anunţat Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, conform Agerpres.

"Până la momentul adoptării prezentei ordonanţe, autorizarea funcţionării unei reprezentanţe străine în România era realizată în baza legislaţiei stabilite în urmă cu peste 30 de ani! Aşa cum poate fi uşor dedus, procedura prezenta un grad ridicat al poverii administrative, fapt pentru care am simplificat-o şi am introdus factorul digital. În acest fel, transmitem un mesaj de stabilitate, predictibilitate şi coerenţă mediului de afaceri străin care prospectează piaţa din România, în scopul derulării de investiţii", a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Pentru simplificarea şi digitalizarea procedurii de înregistrare, prelungire şi modificare a autorizaţiilor de funcţionare aferente reprezentanţelor străine în România, precum şi de radiere din evidenţele MAT, a fost stabilit temeiul legal pentru crearea unei aplicaţii electronice dedicate. Prin intermediul acesteia va fi asigurat şi accesul la evidenţe, într-un mod transparent şi facil, cu respectarea legislaţiei în domeniul datelor cu caracter personal.

Autorizaţiile de funcţionare ale reprezentanţelor societăţilor şi organizaţiilor economice străine se vor elibera, conform actului normativ actualizat, pe o perioadă de minimum 1 an, cu posibilitate de prelungire pe aceeaşi perioadă.

Adoptarea ordonanţei contribuie, totodată, la îndeplinirea reformelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR (Jalonul 241), respectiv reforma privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea şi simplificarea procedurală destinată mediului de afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb