Guvernul a aprobat procedura de acordare a facilităţilor pentru întreprinderi sociale şi de inserţie

F.D.
Politică / 6 iulie 2022

Guvernul a aprobat procedura de acordare a facilităţilor pentru întreprinderi sociale şi de inserţie

Guvernul a aprobat, astăzi, o hotărâre prin care sunt modificate şi completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 219/2015 privind economia socială, fiind introduse dispoziţii care să soluţioneze unele dificultăţi întâmpinate în implementarea acesteia şi care să pună în aplicare modificările legislative prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2022 pentru modificarea şi completarea legii menţionate, potrivit News.ro.

Principala noutate adusă de actul normativ este introducerea unei proceduri de acordare a facilităţilor pentru întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie.

În acest sens, aceste structuri trebuie să depună, la autorităţile administraţiei publice locale în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, o cerere însoţită de un memoriu justificativ, din care să rezulte necesitatea şi oportunitatea acordării acestor facilităţi, mai arată comuncatul de presă al Ministerului Muncii.

Potrivit Hotărârii de Guvern, instruirea personalului de specialitate, cu privire la clauzele sociale care pot fi cuprinse în caietele de sarcini destinate contractelor rezervate, va fi asigurată de către autorităţile publice.

Actul normativ reglementează procedura legală în baza căreia autorităţile publice locale să poată acorda scutiri de taxe şi impozite întreprinderilor sociale şi întreprinderilor sociale de inserţie care au sediul în circumscripţia administraţiei publice locale, prin hotărâri ale consiliilor locale.

Hotărârea de Guvern vizează şi modificarea termenelor de depunere a rapoartelor anuale, prin adaptarea fiecărei categorii de persoane juridice atestate la obligaţiile specifice.

O altă modificare, care are scopul de a flexibiliza transmiterea documentelor la agenţiile de ocupare, prevede introducerea poştei electronice ca mijloc de comunicare.

Actul normativ adoptat de Executiv modifică şi condiţiile de obţinere a atestatului de către întreprinderile sociale şi reglementează situaţiile de anulare şi de renunţare la atestatul de întreprindere socială şi la marca socială la cererea întreprinderii sociale/întreprinderii sociale de inserţie, precum şi procedura de lucru şi de comunicare a acestor decizii de către agenţiile de ocupare, mai indică sursa citată.

De asemenea, în situaţia în care o întreprindere socială îşi schimbă sediul social într-un alt judeţ, aceasta va fi obligată să solicite un nou atestat prin depunerea unei cereri la agenţia de ocupare pe raza căreia şi-a stabilit noul sediu social şi să renunţe la atestatul obţinut în judeţul iniţial.

Pentru situaţiile în care se solicită prelungirea atestatului/certificatului, a fost eliminată obligaţia de a depune actele de înfiinţare şi funcţionare a întreprinderilor sociale/întreprinderilor sociale de inserţie, având în vedere că în arhiva agenţiei de ocupare există deja aceste documente.

Conform sursei menţionate, modificările legislative fac parte din reforma prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) şi vor duce la îmbunătăţirea ocupării pe piaţa muncii, inclusiv a persoanelor din grupul vulnerabil, contribuind astfel la reducerea sărăciei şi, totodată, la creşterea nivelului de trai a persoanelor angajate.

Intervenţiile legislative au ca scop diversificarea facilităţilor fiscale şi de achiziţii publice care să stimuleze start-up-uri inovatoare de economie socială, grupuri de economie socială, acceleratoare şi incubatoare de proiecte antreprenoriale pe economie socială cu impact social, structurile de economie socială urmând a fi sprijinite şi în perioada de programare 2021-2027, prin intermediul fondurilor europene.

În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, adoptat de Comisia Europeană la 27 septembrie 2021, este prevăzută Componenta 13 - Reforme Sociale, în cadrul căreia se regăseşte Reforma 6 - Îmbunătăţirea legislaţiei privind economia socială.

În acest context, la 1 aprilie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 219/2015 privind economia socială. OUG prevede modificarea corespunzătoare a Normelor metodologice de aplicare a Legii privind economia socială, în termen de 60 de zile de la intrarea sa în vigoare.

Normele metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 585/2016, conţin prevederi ce au drept scop reglementarea procedurii de atestare şi certificare a întreprinderilor sociale/ întreprinderilor sociale de inserţie de către agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, a situaţiilor de suspendare şi retragere a atestatului de întreprindere socială/marcă socială, precum şi stabilirea modalităţilor de raportare anuală a activităţii acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb