Guvernul alocă 14,8 milioane lei pentru susţinerea producţiei de cartofi

S.B.
Politică / 4 mai 2023

Guvernul alocă 14,8 milioane lei pentru susţinerea producţiei de cartofi

Guvernul a adoptat joi o Hotărâre prin care aprobă un ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de cartof de consum, în acest an. Suma totală alocată este de 14,8 milioane lei (2,96 milioane euro), iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro/ha, informează news.ro.

"În Şedinţa de Guvern din data 4 mai 2023 a fost adoptată o Hotărâre prin care se aprobă schema "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de cartof de consum", în anul 2023. Scopul vizează acordarea unui sprijin pentru susţinerea producţiei de cartof de consum. Suma totală alocată este de 14.800.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 2.960.000 euro, iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro/ha", anunţă Ministerul Agriculturii.

Pentru a obţine sprijinul financiar, cultivatorii trebuie să obţină o producţie minimă de 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puţin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie.

Pentru a putea beneficia de sprijin financiar, producătorii agricoli trebuie să respecte următoarele condiţii de eligibilitate:

să utilizeze o suprafaţă cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;

să obţină o producţie de minimum 15 tone/ha de pe suprafaţa înscrisă în program, din care să comercializeze cel puţin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie a anului de cerere;

să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu cartof de consum, în anul 2023;

să facă dovada producţiei minime realizate prin documente justificative, în funcţie de forma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică / factura / fila/filele din carnetul de comercializare.

Beneficiarii pot fi din următoarele categorii:

a) producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, valabil pana la 31 decembrie 2023;

b) producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008;

c) producătorii agricoli societăţi agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991;

d) producătorii agricoli persoane juridice.

Cererea de înscriere în program trebuie depusă începând cu data intrării în vigoare a actului normativ şi până cel târziu data de 19 mai, inclusiv.

Valorificarea producţiei se va face până cel târziu la data de 17 noiembrie, inclusiv, iar depunerea documentelor justificative se va realiza până la 20 noiembrie, inclusiv. Ulterior, Direcţiile Agricole Judeţene transmit situaţia centralizatoare la MADR - DGBFFE - până la data de 5 decembrie inclusiv.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb