Şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a prezentat, ieri, o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre Guvern şi Legislativ. Una dintre aceastea se referă la limitarea numărului Ordonanţelor de urgenţă, capitol la care Guvernarea anterioară a excelat. Oficialul le-a atras atenţia secretarilor de stat că Ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate numai în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, adică numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. "Să nu uităm că, potrivit Constituţiei, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării", a declarat Valentin Ionescu.
Totodată, domnia sa le-a sugerat secretarilor de stat ca, în perioada următoare, să depună toate eforturile pentru ca activităţile parlamentare care implică participarea părţii guvernamentale - susţinerea proiectelor de lege în plenul celor două Camere, cât şi în comisiile permanente, precum şi a răspunsurilor la între-bări şi interpelări - să fie asigurate la un nivel de reprezentare corespunzător. "Susţinerea guvernamentală a procesului legislativ trebuie să reprezinte, pentru toate ministerele implicate, o prioritate", a afirmat Valentin Iliescu.