Guvernul regional din Saxonia Inferioară îşi pierde majoritatea în parlamentul landului

A.C.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 august 2017

Stephan Weil (Sursa foto: Wikipedia)

Stephan Weil (Sursa foto: Wikipedia)

Ministrul-preşedinte al landului german Saxonia Inferioară Stephan Weil (SPD, centru-stânga) a anunţat vineri că va convoca alegeri regionale anticipate după ce o parlamentară a anunţat că trece la Uniunea Creştin-Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului Angela Merkel, iar Guvernul său îşi pierde astfel majoritatea în Parlamentul regional, potrivit The Associated Press.

Această dezertare-surpriză reprezintă o lovitură simbolică aplicată Partidului Social-Democrat înaintea alegerilor naţionale, prevăzute pe 24 septembrie, în care Merkel candidează la al patrulea mandat la şefia Guvernului federal.

O coaliţie între social-democraţii lui Weil şi Verzi se află la putere din 2013 în Saxonia Inferioară, în nord-vestul ţării, unde se află, între altele, producătorul de automobile Volkswagen.

Coaliţia avea o majoritate de un singur mandat până vineri, când ecologista Elke Twesten şi-a anunţat plecarea.

Twesten - al cărei partid nu a propus-o în circumscripţia în care a fost aleasă să candideze în viitorul scuritn regional - a anunţat că intenţionează să treacă la CDU.

În cazul în care CDU o va primi, două partide de centru-dreapta vor deveni majoritare - cu un mandat - şi ar putea să-l înlăture pe Weil din funcţie. Un scrutin regional era deja programat în ianuarie, conform sursei.

Martin Schulz, contracandidatul lui Merkel, a acuzat-o pe Twesten, într-o postare pe Facebook, de "trădarea alegătorilor" şi a coaliţiei ei de centru-stânga, informează sursa din presa externă.

Weil a anunţat că nu va demisiona şi a subliniat că alegătorii sunt cei care stabilesc majoritatea.

"Mă voi supune bucuros voinţei alegătorilor oricând, însă nu voi ceda unei intrigi", a declarat el pentru presă la Hanovra.

Potrivit sursei citate, el a spus că este esenţial ca parlamentul regional să se autodizolve în vederea organizării unor noi alegeri "cât mai rapid posibil".

Era neclar când ar putea să fie organizat alegerile legislative regionale anticipate. Teoretic, scrutinul poate avea loc în paralel cu cel naţional, în septembrie, arată sursa.

Potrivit sondajelor de la nivel naţional, social-democraţii lui Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului European (PE), sunt devansaţi de conservatorii lui Merkel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb