Guverul din Peru a anunţat decretarea stării de urgenţă în toată ţara, în răspuns la violenţe

M.C.
Internaţional / 14 decembrie 2022

Guverul din Peru a anunţat decretarea stării de urgenţă în toată ţara, în răspuns la violenţe

Ministrul peruan al apărării a anunţat astăzi decretarea stării de urgenţă în toată ţara pe o perioadă de 30 de zile, în faţa violenţelor soldate deja cu şapte morţi şi peste 200 de răniţi ce au însoţit manifestaţiile în sprijinul fostului preşedinte încarcerat Pedro Castillo, relatează AFP, conform Agerpres.

"Este nevoie de un răspuns energic cu autoritate" în faţa violenţelor, a argumentat ministrul Alberto Otarola, subliniind că această măsură presupune "suspendarea libertăţii de circulaţie şi reuniune".

Guvernul peruan a decretat deja luni stare de urgenţă în mai multe provincii şi a extins-o ieri.

Tulburările din Peru au început după ce pe 7 decembrie preşedintele de stânga în vârstă de 53 de ani a ordonat dizolvarea Parlamentului, însă nu a fost susţinut de armată, iar parlamentarii au votat la scurt timp după, cu o largă majoritate, pentru destituirea sa "pentru incapacitate morală". Arestat câteva ore mai târziu, Pedro Castillo este urmărit de Parchet pentru "rebeliune" şi "conspiraţie".

Manifestaţiile, care cer eliberarea lui Castillo, demisia noii preşedinte Dina Boluarte - fostă vicepreşedintă a lui Castillo şi provenită din acelaşi partid radical de stânga ca acesta - şi dizolvarea Parlamentului, continuau şi miercuri.

Noua preşedintă a anunţat din nou că intenţionează să devanseze calendarul electoral, astfel ca alegerile să poată avea loc în decembrie 2023, explicând că "mai devreme nu este posibil legal". Duminică, ea evocase termenul de aprilie 2024, fără ca protestele să se calmeze. Teoretic, mandatul lui Pedro Castillo ar fi durat până în 2026, fiind ales în 2021 pentru cinci ani.

Potrivit poliţiei, au avut loc proteste în 14 din cele 24 de regiuni ale ţării, cele mai afectate fiind partea de sud şi cea de nord.

Trenul care leagă Cuzco de templul incaş Machu Picchu, principala atracţie turistică din Peru, este suspendat de marţi din cauza situaţiei, a anunţat operatorul Peru Rail. Numeroşi turişti au rămas blocaţi în zona templului, potrivit primarului local Darwin Baca, acesta solicitând asistenţă pentru evacuarea lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb