Paul Ciucur şi Dan Mihai, singurii români din agenţia londoneză de soluţionare a litigiilor din sport, Sport Resolutions, au declarat, pentru TVR, că Simona Halep a fost acuzată, oficial, de dopaj cu Roxadustat la US Open.
Fostul lider WTA are 20 de zile la dispoziţie pentru a contesta actul de acuzare sau a încheia un acord de recunoaştere.
"Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoştinţă lui Halep", au afirmat avocaţii.
"Faza de investigaţie a luat sfârşit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziţie 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există şi această posibilitate, un acord de recunoaştere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancţiunea standard, la 3 ani", a explicat Paul Ciucur.
Românii de la Sport Resolutions au vorbit şi despre condiţiile pe care Halep trebuie să le ia în calcul dacă invocă "contaminarea probelor prelevate la controlul anti-doping".
"Trebuie văzut ce iregularităţi s-ar fi putut întâmpla şi dacă aceste iregularităţi pot cauza un alt rezultat decât cel existent", a afirmat Dan Mihai.
"Având în vedere că atât la proba A cât şi la proba B, sportiva, şi sportivii în general, nu doar ea, participă în mod direct: ei pun proba în aceste recipiente şi, mai mult decât atât, au ocazia, dreptul şi ocazia de a fi prezenţi, personal sau prin reprezentant, la deschiderea probei B, aşa cum a fost cazul nostru, o contra-expertiză, este o variantă cu şanse foarte mici de contestare", a adăugat Paul Ciucur.
Ciucur a menţionat şi care este situaţia dacă Simona Halep se apără invocând contaminarea suplimentelor de efort: "Comportă două condiţii: una, să-şi fi păstrat un flacon deschis din care a ingerat substanţa, suplimentul pe care pretinde a fi contaminat iar, doi, să mai aibă încă două flacoane identice, sigilate, din acelaşi lot."
Sports Resolutions, agenţia care se va ocupa de audierea Simonei Halep, este un for independent de soluţionare a litigiilor din sport.
1. fără titlu
(mesaj trimis de paul în data de 03.11.2022, 08:30)
de asta urla ca apucata in meciuri.
2. dopaj
(mesaj trimis de nicu-agnita în data de 03.11.2022, 13:13)
dopajul a ajutat-o in cariera. sa recunoasca. sa nu se mai vaite a mintit o groaza de oameni. DROGATA
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2022, 16:29)
Pana acum nu a mai fost gasita niciodata dopata.Stai sa vedem si acum ce s-a intamplat cu adevarat fiindca multe sunt căile Domnului!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2022, 19:15)
Se poate apuca de croșetat