HANS KLEMM:  "Este important ca indivizii să fie activi în lupta anticorupţie"

M.T.
Politică / 22 februarie 2019

Hans Klemm (Sursa foto: Twitter)

Hans Klemm (Sursa foto: Twitter)

Nicio societate nu este imună la corupţie, unul din aspectele importante fiind lupta individuală a cetăţenilor împotriva acestui fenomen, a declarat, ieri, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm.

Diplomatul american a făcut parte din juriul concursului de discursuri "NU CORUPŢIEI", lansat de Ambasada SUA. În finala competiţiei, care a avut loc ieri, au participat opt studenţi din ţară.

Înainte de concurs, ambasadorul SUA a vorbit despre susţinerea pe care Statele Unite ale Americii o acordă României, inclusiv în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

"SUA, încă de la căderea comunismului, au fost un partener activ, alături de România - chiar înaintea stabilirii Parteneriatului strategic - în ceea ce priveşte susţinerea, dezvoltarea şi consolidarea instituţiilor române ale unei guvernări democratice. Aceste lucruri sunt bazate pe valori specificate în cadrul Tratatului Nord-Atlantic, valorile democraţiei, libertăţii, statului de drept", a afirmat diplomatul.

El a subliniat că nu există societăţi imune la fenomenul corupţiei.

"Este un efort depus în orice ţară din lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii, acela al luptei anticorupţie. Nicio societate nu este imună la acest lucru, nicio ţară nu este imună", a punctat acesta.

Ambasadorul a prezentat şi un caz din ţara sa: "Citeam, în drum spre acest loc, un articol despre un membru al Congresului SUA, din San Diego, care în prezent este investigat de FBI pentru încălcarea legii de finanţare a campaniei electorale şi un lucru legat de domnul Hunter, ce v-ar putea suna cunoscut unora dintre dumneavoastră, este că, în ciuda acestor acuzaţii că ar fi încălcat legea, chiar dacă existau rechizitorii împotriva sa şi a soţiei sale, a fost reales în Congres, ca reprezentant din California, în noiembrie anul trecut. Deci astfel de lucruri se petrec nu doar în alte ţări, ci şi în propria mea ţară, Statele Unite ale Americii".

Hans Klemm a evidenţiat, în acest context, câteva elemente necesare în lupta anticorupţie - un sistem judiciar puternic şi o muncă solidă a procurorilor.

"Dar numai tribunalele singure nu pot învinge corupţia. Un guvern curat este foarte util. Au existat experimente în lume pentru formarea unor sisteme de guvernare în care corupţia să pătrundă cu greu, dar chiar şi acelea înregistrează înfrângeri. Este foarte important să existe un efort civic larg în lupta anticorupţie, atât prin organizaţii ale societăţii civile, (...) susţinerea din sectorul privat. (...) În final este important ca indivizii, motivaţi de valori precum democraţia, libertatea şi statul de drept, să fie activi în lupta anticorupţie", a precizat diplomatul american.

Competiţia de discursuri a fost lansată de Ambasada SUA pe 9 decembrie, cu prilejul Zilei Internaţionale Împotriva Corupţiei. Scopul a fost ca participanţii să vorbească "despre ce înseamnă România fără corupţie pentru ei", potrivit mesajului de la momentul anunţării concursului, de pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ia spune Klemm ce i-ați făcut lui Băsescu după ce v-a acuzat de guantanamizare. Începuse DNA-ul lui Kovesi sa-l caute la Nana, v-a aruncat guantanamizarea în ochi și de atunci, voi, anticorupții planetei, ați lasat-o în păpușoi.

    Sigur, e nevoie de un guvern curat, eventual, de un președinte care sa nu fi escrocat pe nimeni, și, poate, un ambasador care sa nu fie un slugoi mafiot. Așa ar fi ideal. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb