Haos în Germania, după alegeri: scad acţiunile şi euro

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 septembrie 2005

Acţiunile tranzacţionate pe piaţa Germaniei s-au înscris pe un curs des-cendent ieri, în lipsa unui rezultat clar privind alegerile din ţară. Aceeaşi evoluţie a avut-o şi euro, care a atins minimul ultimelor şapte săptămîni în raport cu dolarul.

Piaţa acţiunilor a reacţionat astfel pentru că, pe fondul haosului creat pe scena politică din Germania, s-au diminuat şansele reducerii fiscalităţii şi a costurilor cu munca, măsuri promise de liderul opoziţiei (Uniunea Creştin Democrată - CDU), Angela Merkel. Aceasta din urmă a obţinut 35,2% din voturile exprimate duminică, iar social-democraţii lui Gerhard Schröder - 34,3%, potrivit rezultatelor provizorii. În schimb, ambii candidaţi şi-au proclamat victoria în alegeri, respectiv dreptul de a conduce cea mai mare economie a Europei. În aceste condiţii, CDU ar putea fi obligată să se alieze cu Partidul Social Democrat al lui Schröder, casă formeze coaliţia de guvernare. Totuşi, CDU va încerca să poarte discuţii şi cu ecologiştii în vederea formării unei alianţe care să cuprină trei partide. Angela Merkel şi-a bazat campania electorală, menită să-l îndepărteze de la putere pe cancelarul Gerhard Schröder, pe propuneri de măsuri care să genereze creşterea celei mai mari economii din Europa. De menţionat că, în timpul mandatului lui Schröder, şomajul s-a apropiat de nivelul maxim de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Indicele major al Bursei din Frankfurt, DAX, a scăzut cu 2,3% pe parcursul sesiunii de ieri, acesta fiind cel mai mare declin consemnat din aprilie pînă la ora actuală. DAX a încheiat şedinţa de tranzacţionare cu 4946,91 puncte, în scădere cu 0,9% faţă de sfîrşitul săptămînii trecute. Printre acţiunile care au înregistrat cele mai puternice scăderi se numără cele ale producătorilor de utilităţi: E.ON (3,1%) şi RWE (2,9%). "Pieţelor nu le place incertitudinea", a subliniat Wolfram Gerdes, director de investiţii la "Cominvest Asset Management" din Frankfurt.

În ceea ce priveşte moneda unică europeană, aceasta a consemnat un declin semnificativ. "Rezultatul incert al alegerilor este exterm de negativ pentru euro", declară Shahab Jalinoos, strateg la "ABN Amro Holding" NV, sucursala din Londra. Potrivit spuselor sale, moneda reacţionează astfel întrucît nu este clar cine va prelua conducerea, iar în asemenea condiţii e greu de stabilit ce cale va urma economia germană. Euro a scăzut pînă la 1,2129 dolari la Londra, de la 1,2234 dolari la finele săptămînii trecute, pe piaţa SUA. Moneda unică a ajuns chiar la 1,2101 dolari în cursul sesiunii de tranzacţionare de ieri, acesta fiind cel mai scăzut nivel de după 29 iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb