Hedgingul valutar, soluţia anti-criză Interviu cu domnul Teodor Ancuţa. Preşedinte - Director General Sibex

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 ianuarie 2009

Teodor Ancuţa: Vrem să cotăm contractele pe emisia de CO2 şi pe produse agricole.

Teodor Ancuţa: Vrem să cotăm contractele pe emisia de CO2 şi pe produse agricole.

Reporter: În ultima perioadă, ascensiunea euro faţă de leu a fost un subiect pe buzele tuturor. Dorim să aflăm şi părerea dumneavoastră legat de acest subiect.

Teodor Ancuţa: Înainte de a vă răspunde punctual, aş vrea să fac câteva precizări. Aşa cum se cunoaşte, de 11 ani, Bursa din Sibiu oferă cotaţii pe termen scurt, mediu şi lung pentru diferite active monetar - financiare şi de mărfuri cum sunt acţiunile, valutele, rata dobânzii, aurul etc. Bursa de la Sibiu este aşadar o piaţă pe care se pot tranzacţiona produsele menţionate şi în care cererea se întâlneşte cu oferta rezultând cotaţii pe scadenţe trimestriale, cel mai îndelungat termen fiind de un an. Astfel, şi în cazul perechii leu-euro, preţul stabilit este rezultatul cererii şi ofertei.

Reporter: În septembrie 2008, la bursa sibiană euro se tranzacţiona pentru martie 2009, deci la scadenţa de 6 luni, la un curs de 4,2 lei, inves­titorii estimând din timp deprecierea monedei naţionale. Se vor adeveri anticipaţiile şi în continuare?

Teodor Ancuţa: Estimările au fost foarte aproape de realitate dar putem spune că investitorii au fost chiar mai optimişti decât piaţa cash, oficialul depăşind deja după cum bine ştiţi 4,3 lei. La ora actuală pentru decembrie 2009 preţul unei monede unice este estimat pe bursa sibiană la 4,65-4,7 lei. Acest nivel pare unul foarte ridicat, dar cu siguranţă poate fi atins, dovadă că estimările pentru martie au fost deja depăşite şi suntem doar in ianuarie. De aceea, şi pe noi ne surprinde faptul că specialiştii de vârf din domeniu au declarat că preţurile respective sunt speculative, dorind probabil să liniştească populaţia. Dar volumele foarte mari realizate pe EURO/RON în ultimele luni demonstrează că în piaţă, pe lângă speculatori, a căror prezenţă nu o contes­tă nimeni, ei fiind cei care atrag şi acceptă riscul, au pătruns şi importatorii şi exportatorii (hedgerii) care au tranzacţionat pe baza unor analize şi studii de piaţă pertinente iar preţurile s-au dovedit foarte apropiate de cele reale. Deci preţurile nu sunt nici pe departe speculative. Regretăm că populaţia are de suferit de pe urma deprecierii monedei naţionale prin inflaţie şi prin ratele considerabil crescute pentru creditele în valută, dar cotaţiile euro nu le dă bursa, ci investitorii din piaţă iar ele reflectă realitatea.

Reporter: Sunteţi mulţumit de volumele pe care le realizaţi pe valute?

Teodor Ancuţa: Ne bucurăm că am reuşit să creştem rulajul pe EURO/RON de circa zece ori faţă de 2007, un rol decisiv avându-l implementarea market-makerului dar considerăm că suntem departe de potenţialul pe care îl au derivatele valutare, fie că este vorba de EURO/RON, USD/RON, paritatea EURO/USD sau chiar CHF/RON. Spun asta nu pentru că aş fi un veşnic nemulţumit, dar consider că, în contextul actual al devalorizarii accentuate a monedei nationale, contractele futures şi options pe cursul valutar tranzacţionate pe piaţa Sibex constituie mecanisme eficiente de protecţie împotriva riscului valutar adresându-se atât inves­titorilor corporativi şi instituţionali: bănci, companii multinaţionale, fonduri de investiţii, de pensii, firme specializate în activităţi de import-export, cât şi investitorilor individuali. Investitorii instituţionali menţionaţi vor trebui să-şi intensifice activitatea atât pe derivatele pe valute cât şi pe acţiuni, întrucât încă sunt foarte slab reprezentaţi. În plus, consider că băncile trebuie să se implice mai mult, să devină market makeri iar societăţile de import-export să intre pe această piaţă pentru a-şi face business-planuri eficiente care le pot aduce certitudinea că deprecierea sau apreciarea leului faţă de dolar, euro sau francul eleveţian nu le vor aduce prejudicii. Ce ar fi însemnat dacă toţii importatorii ar fi cumpărat euro încă din septembrie la 4,2 lei iar exportatorii ar fi vândut? Toată lumea ar fi avut de câştigat, afacerile ar fi fost mult mai rentabile!

Reporter: Anul trecut, ne-aţi declarat că aţi avut o strategie care v-a ajutat să creşteţi activitatea. Ce veţi face în 2009?

Teodor Ancuţa: Chiar vineri, 23 ianuarie, Consiliul de Administraţie se întruneşte (n.r. s-a întrunit), având ca punct principal pe ordinea de zi stabilirea şi aprobarea unui plan de creştere a lichidităţii. Mai mult, între 23-25 ianuarie are loc la Păltiniş o întâlnire cu brokerii în cadrul căreia vom discuta despre aspectele ce ţin de programul de dezvoltare pe anul curent şi despre cum ne putem sprijini reciproc. La întânire vor participa intermediarii cu cele mai bune rezultate din piaţă cum sunt: "Broker", "Vanguard", "Eastern", "Estinvest", "WBS", "BT Securities", "Delta Valori Mobiliare", "Nova Invest", "Carpatica" etc.

Reporter: Puteţi detalia ?

Teodor Ancuţa: În primul rând, ne-am propus să continuăm efortul educaţional gratuit de iniţiere în tranzacţionarea derivatelor la nivel naţional, anume campania Sibex Derivatives Tour şi dorim să-i atragem lângă noi în acest demers şi pe intemediarii din piaţă. Deja avem programate cursuri în multiple locaţii din ţară cum ar fi: Bucureşti - 31 ianuarie 2009, Cluj-Napoca - 12-13 februarie, Bucureşti - 19-20 februarie, Focşani - 26-27 februarie, Alba-Iulia - 5-6 martie, Alexandria - 12-13 martie, Braşov / 19-20 martie, Drobeta Turnu Severin - 26-27 martie , Slatina - 2-3 aprilie, Brăila - 9-10 aprilie, Sibiu - 23-24 aprilie, Bistriţa - 30-1 mai, Botoşani - 7-8 mai, Bacău - 14-15 mai, Iaşi / 21-22 mai, Craiova - 28-29 mai, Satu-Mare - 4-5 iunie, Constanţa - 11-12 iunie, Bucureşti - 18-19 iunie.

Reporter: Care vor fi celelalte propuneri pentru planul de dezvoltare ?

Teodor Ancuţa: Extinderea activităţii de market-maker astfel încât la finalul anului să avem cel puţin între 5-10 formatori de piaţă noi pe diferite produse, situaţie care ne va aduce, aşa cum a adus şi în cazul EURO/RON, creşterea lichidităţii. De asemenea, vom încerca să atragem investitori instituţionali şi SSIF-uri noi.

Un obiectiv major este lansarea de noi contracte cum sunt CFD (Contract For Difference), derivatele pe indicele Dow Jones si DAX, pe energie, petrol. Un punct extrem de important va fi dezvoltarea şi promovarea platformei demonstrative Web Trader Demo pe care investitorii pot tranzacţiona virtual şi învăţa mecanismul de tranzacţionare. Această aplicaţie funcţionează non-stop şi este cel mai la îndemână mod pentru oricine de a pătrunde în universul tranzacţionării futures, fără nici un fel de obligaţie. Avem în proiect şi lansarea unei linii telefonice gratuite pentru investitorii activi sau potenţialii clienţi, prin intermediul căreia specialiştii Sibex vor acorda consultanţă cu privire la problemele întâmpinate sau neclarităţile avute.

Totodată, ne propunem să realizăm foarte rapid, dacă se poate chiar în acest trimestru, contractele pe emisia de CO2, pentru că sunt foarte multe certificate pentru care am intervenit să fie tranzacţionate la Bursa din Londra de un fost angajat de-al nostru.

Reporter: Spuneţi-ne mai multe despre acest tip de contracte ...

Teodor Ancuţa: Am fost pesimişti la început în legătură cu lansarea acestui tip de contract, dar pentru că sunt foarte multe solicitări am dis­cutat cu informaticienii noştri şi putem să le implementăm chiar şi pe platforma actuală, astfel că întreprindem demersurile către CNVM şi odată ce vom primi avizul pentru ele, le vom implementa rapid.

Reporter: Luaţi în considerare şi produse agricole ?

Teodor Ancuţa: Da, luăm în considerare să cotăm şi produsele agricole, astfel încât ţăranul român să cunoască preţul grâului înainte cu un an, iar samsarii de cereale să nu-şi mai bată joc de acest preţ după bunul lor plac. Noi am mai avut tentative pe această direcţie şi acum, odată cu revenirea domnului Sârbu la Ministerul Agriculturii, dorim să reluăm acest proiect.

Reporter: Ce ne mai puteţi spune despre relaţia cu Bursa din Varşovia şi despre proiectul pieţei spot la Sibiu ?

Teodor Ancuţa: Vom continua să colaborăm cu Bursa de la Varşovia şi să menţinem relaţia la acelaşi nivel foarte bun, întrucât WSE este acţionar al Sibex. Dorim să finalizăm cât mai repede proiectul spot cu tot cea ce ţine de el, anume noua platformă Global Vision de la Trayport, aplicaţia client şi clearing a acesteia şi Depozitarul Sibex. Aşteptăm să primim aprobarea regulamentelor pentru spot şi apoi să lansăm această piaţă pentru ca pe ea să poată tranzacţiona atât brokerii de la Varşovia cât şi cei din România, aşa cum am mai declarat. Sperăm astfel ca odată cu listarea noastră să dispară şi acele bariere de 5% şi în acest fel să eliminăm şi "frânarii" noştri care ne-au încetinit activitatea.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb