Hidrocentrala de la Răstoliţa merge înainte, după o decizie favorabilă în instanţă

M.B.
Miscellanea / 7 februarie

Hidrocentrala de la Răstoliţa merge înainte, după o decizie favorabilă în instanţă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că Tribunalul Cluj a respins cererea de suspendare a acordului de mediu pentru hidrocentrala de la Răstoliţa, depusă de Asociaţia Declic şi Asociaţia Bankwatch. Decizia permite continuarea lucrărilor la acest proiect energetic, considerat esenţial pentru sistemul energetic naţional, potrivit news.ro.

Burduja a precizat că investiţia în hidrocentrală a depăşit deja câteva sute de milioane de euro şi va contribui cu 30 MW la sistemul energetic naţional, oferind un grup flexibil, necesar acoperirii consumului la orele de vârf. "Am spus că Răstoliţa va fi prima hidrocentrală începută înainte de 1989, blocată zeci de ani, pe care o vom finaliza chiar anul acesta. Şi aşa va fi!", a declarat ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, peste 90% dintre lucrări sunt deja finalizate, inclusiv staţia. "Mai avem doar cuva lacului şi câteva lucrări conexe. Dacă totul merge bine, la vară punem în funcţiune Răstoliţa", a afirmat Burduja, citat de news.ro.

Ministrul a subliniat că Hidroelectrica îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia şi îşi continuă proiectele de investiţii în ciuda tentativelor de blocare. "Nu vom ceda presiunilor celor care încearcă să ţină România în întuneric. Vom apăra în instanţă dreptul de a asigura independenţan energetică a ţării, fără să dăm niciun milimetru înapoi", a transmis Burduja.

El a felicitat echipa juridică a Hidroelectrica pentru profesionalism şi a mulţumit Ministerului Mediului pentru sprijinul acordat. "Hidrocentrala de la Răstoliţa merge înainte, pentru o Românie puternică şi independentă energetic", a mai spus ministrul, conform news.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. TOATE hidrocentralele aflat in faza de proiect sau in diverse stadii de executie TREBUIE ADUSE LA 100% GRAD DE CONSTRUCTIE SI RECEPTIONATE (DUPA VERIFICARI SERIOASE) SI PUSE LA MUNCA!

    Ecologistii trebuie striviti! Nu intotdeauna reprezinta interesele Romaniei.  

    Ati vazut si la autostrazi si drumuri expres unde nu-stiu-ce buruiana sau nu-stiu-ce greieras incetinea/ bloca/ scumpea crunt executia unei autostrazi!  

    Sa-i ia naiba pe ecologisti!  

    Romania are efectiv careu de asi, capacitati maxime sa ajunga din urma TOATE TARILE UE si sa le depaseasca! Dar forte externe nefavorabile Romaniei lucreaza prin intermediul ONG-urilor ecologiste ca sa ne tina tara in subdezvoltare.  

    STRIVITI CU URA ORICE ONG ECOLOGIST CARE NE FRANEAZA DEZVOLTAREA!  

    Ban.Cher.Vali 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb