Hidrocentrala Racoviţa va fi gata în acest an

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 martie 2013

Lucrările la amenajare a hidrocentralei Racoviţa, începute în anul 1990, au fost reluate de Hidroelectrica, în ritm susţinut, abia după 2006 şi vor fi finalizate în acest an. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, până în prezent, au fost alocate circa 125 milioane euro, iar lucrările necesare punerii în funcţiune a hidrocentralei în trimestrul IV 2013 mai înseamnă un efort investiţional de circa 20 milioane euro. Investiţia este realizată în proporţie de peste 90%.

Hidrocentrala Racoviţa face parte din Amenajarea Hidroenergetică a râului Olt, pe sector Cornetu-Avrig, formată din 5 centrale. Racoviţa este centrala amonte din cadrul sectorului, având o putere instalată de 31,5 MW şi o energie medie de proiect în anul hidrologic mediu de 74 GWh/an.

Problema existenţei unor poduri de cale ferată în aval de hidrocentrala Racoviţa, care condiţionau punerea în funcţiune a centralei, a fost rezolvată ca urmare a demersurilor administratorului judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, la Ministerul Transporturilor, care şi-a asumat finanţarea construirii unui nou pod de cale ferată.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb