HIDROELECTRICA ÎI ÎNTOARCE SPATELE BURSEI: Adio şi nu rămân cu tine!

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iunie 2012

Adio şi nu rămân cu tine!

UPDATE: Videanu declară că Hidroelectrica nu a exportat energie sub preţul pieţei

Liderul Partidului Democrat Liberal, Adriean Videanu, a declarat că Hidroelectrica nu a exportat energie sub preţul pieţei.

"Aproape toate contractele cu < < băieţii deştepţi > > s-au semnat în perioada 2003 - 2004, când Ponta era şeful Corpului de Control şi antifraudă. Ori a ştiut de aceste contracte şi este complice, ori nu a ştiut şi este neglijenţă în serviciu. Victor Ponta nu este pregătit pentru funcţia de premier", a adăugat Videanu.

Acesta a precizat că în mandatul său Hidroelectrica a avut profit foarte mare şi că decizia managementului a fost una foarte bună pentru companie.

UPDATE: SCA Duţescu şi Asociaţii solicită CNVM să investigheze un posibil abuz de piaţă privind acţiunile FP în conexiune cu cererea de insolvenţă formulată de Hidroelectrica

SCA Duţescu şi Asociaţii a solicitat Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) să iniţieze, în regim de urgenţă, o investigaţie referitoare la posibila săvârşire a unor fapte din sfera abuzului de piaţă, cu privire la acţiunile emise de Fondul Proprietatea (FP), de către persoane care au cunoscut informaţia introducerii de către Hidroelectrica, în data de 15 iunie a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, potrivit surselor de presă.

Intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica va determina reevaluarea pachetului de 20% din capitalul social deţinut la Hidroelectrica, prin "înregistrarea la valoarea zero a acţiunilor", determinând o scădere a valorii activului net al FP cu 3.288.710.000 lei.

UPDATE: Remus Vulpescu: Hidroelectrica are un management dezastruos

Remus Vulpescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica în cadrul unei conferinţe de presă extraordinare, prilejuită de anunţul privind cererea de intrare în insolventa a companiei energetice, a declarat: "Cererea de insolvenţă a Hidroelectrica a fost semnată de mine. Ieri când am vorbit cu presa eram la Viena. Am încercat să mă exprim corect dar nu ştiu dacă am reuşit. Nu am vrut să spun că nu ştiu nimic despre cererea privind insolvenţa, ci că nu ştiu că un anumit post de televiziune ar fi postat pe Internet cererea de insolvenţă".

Domnia sa a precizat că: "Nu avem în vedere nici vânzarea societăţii sau naţionalizarea ei. Nu se urmăreşte nici falimentul, ci doar corectarea problemelor cu care compania se confruntă".

El a adăugat că Hidroelectrica are un management dezastruos, având în vedere indicatorii economico-financiari.

"La Hidroelectrica nu vom asista la un faliment sau insolvenţă, ci pentru ca toţi cei interesaţi de activitatea noastră să avem o vizibilitate asupra mecanismelor de management care au generat aceasta stare de lucruri", a declarat preşedintele CA al Hidroelectrica.

Remus Vulpescu a mai precizat: "Intuim modalităţi prin care să redresăm activitatea, dar nu dorim să le prezentăm acum. Ne gândim la un plan de redresare detaliat. Planul va fi public, dar el va fi rezultatul consultării cu creditorii şi cu administratorul judiciar".

-----

UPDATE: Hidrosind: Privatizarea Hidroelectrica, imprudenţă grosolană

Solicitarea Consiliului de Administraţie al SC Hidroeletrica SA de trecere a societăţii în insolvenţă reprezintă, în opinia Hidrosind, cel puţin o imprudenţă grosolană, deoarece în această perioadă la Neptun se desfăşoară lucrările Forumului Energetic Naţional, la care participă cele mai importante firme din sectorul energetic din toată lumea, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Federaţia sindicală Hidrosind este de părere că anunţarea cererii de insolvenţă a Hidroelectrica în chiar prima zi a lucrărilor poate fi catalogată chiar ca o acţiune premediatată împotriva statului.

Hidrosind solicită ca la nivelul fiecărui partid politic care a condus în ultima perioadă, miniştrii respectivi să-şi asume public responsabilitatea pentru managementul necorespunzător al economiei naţionale şi al Hidroelectrica, se arată în comunicatul de presă.

Federaţia sindicală Hidrosind a precizat că va face plângere penală împotriva membrilor CA pentru subminarea economiei naţionale deoarece intrarea Hidroelectrica în insolvenţă este o măsură cu caracter profund anti-românesc şi nu este nicidecum îndreptată împotriva băieţilor deştepţi, cum se încearcă să se inducă opiniei publice, se precizează în comunicatul de presă.

------

UPDATE: Isar: Din punct de vedere tehnic, privatizarea Hidroelectrica rămâne în picioare

Privatizarea Hidroelectica rămâne în picioare, din punct de vedere tehnic, intrarea în insolvenţă fiind o procedură judiciară, a declarat, astăzi, Lucian Isar, ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, conform surselor de presă.

"Reorganizarea este o procedură judiciară. Ca urmare, din punct de vedere tehnic răspunsul meu este că este o procedură fezabilă", a spus Isar.

Întrebat despre calendarul privatizărilor, Isar a răspuns că, în principiu, acesta "rămâne în picioare", dar că Guvernul încearcă să îmbunătăţească poziţia companiilor pe piaţă.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a depus o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, la finele săptămânii trecute, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru miercuri, 20 iunie.

-----

Luată ca din oală, întreaga noastră piaţă de energie a fost, ieri, bulversată de vestea că "Hidroelectrica" şi-a cerut insolvenţa, la finalul săptămânii trecute, la Tribunalul Bucureşti. Ministerul Economiei a precizat ieri cu privire la această informaţie: "Hotărârea privind cererea de intrare în insolvenţă a fost luată de Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica SA, iar MECMA, în calitate de acţionar, nu interferează în niciun fel în procedurile judiciare în care sunt implicate societăţile comerciale cu capital de stat, pentru a nu influenţa în niciun mod instanţele de judecată".

Surpriza este însă că inclusiv unii membri ai Consiliului de Adminis-traţie al Hidroelectrica s-au arătat buimăciţi de această decizie.

Andrei Todea, unul dintre cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al Hidroelectrica, a declarat ieri că nu ştie de ce a fost luată decizia de a cere insolvenţa companiei, întrucât nu a participat la şedinţa în care a fost aprobată această soluţie.

Todea a spus pentru Mediafax: "Nu ştiu, nu am fost la acea şedinţă şi nici nu am văzut analiza pe care s-a bazat acestă decizie. Nu pot să mă pronunţ".

Se pare că nici preşedintele CA al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, nu a ştiut nimic despre cererea de intrare în insolvenţă, după cum relatează presa declaraţiile sale.

Hidroelectrica este una din companiile care urmează să fie listate, în acest an, la Bursa de Valori Bucureşti, dar după cum consideră avocatul Cristian Duţescu, listarea acţiunilor Hidroelectrica nu se mai poate realiza.

Jucătorii de pe piaţa de capital s-au arătat foarte şocaţi de cererea de intrare în insolvenţă, adăugând că, din cauza acesteia, România îşi pierde credibilitatea în faţa investitorilor.

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti a rămas ieri "mută" la aflarea veştii că Hidroelectrica îşi cere insolvenţa. "Personal nu comentez. Aşteptăm mai multe detalii", ne-a declarat Lucian Anghel, preşedintele BVB.

Cea mai mare temere - vânzarea pe bucăţi a Hidroelectrica

Temerea care cutremură piaţa este că reorganizarea societăţii, perla coroanei sistemului energetic românesc, nu vizează de fapt anularea contractelor cu "băieţii deştepţi", ci vânzarea pe bucăţi a Hidroelectrica.

Potrivit practicienilor în insolvenţă, o reorganizare cu succes se face prin anularea contractelor dezavantajoase pentru societate, sau prin vânzarea de active la cel mai bun preţ al pieţei.

Este evident că, în contextul actual de piaţă, dacă va fi acceptată insolvenţa de către Tribunalul Bucureşti, activele Hidroelectrica nu vor aduce prea mulţi bani în bugetul companiei.

Potrivit unor surse din piaţa de energie, în urmă cu mai puţin de o lună, aproape imediat după instaurarea guvernului Ponta, Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica a decis anularea unei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 200 - 300 milioane de euro.

Potrivit acestor surse, noul guvern avea de mult planificată intrarea în insolvenţă a companiei şi în mod deliberat ar fi lăsat societatea fără lichidităţi.

Potrivit legii insolvenţei, dacă administratorul sau proprietarul unei societăţi este dovedit că a băgat în mod deliberat compania în insolvenţă, atunci se impune ca aceştia să răspundă penal pentru faptele lor.

"Băieţii deştepţi", anihilaţi prin insolvenţa Hidroelectrica

Guvernul Ponta pare să fi găsit o soluţie să scape de contractele directe dintre Hidroelectrica şi "băieţii deştepţi" din energie. Astfel, Hidroelectrica şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti pe motiv că ar fi rămas fără lichidităţi, afirmă surse din piaţă.

Surse guvernamentale ne-au spus că, săptămâna trecută, premierul Victor Ponta ar fi tunat şi fulgerat că "ori rezolvă problema cu băieţii deştepţi, ori bagă Hidroelectrica în insolvenţă". Variantele analizate de membrii executivului, cu sprijinul unei celebre case de avocatură, au fost rezilierea contractelor sau declararea insolvenţei companiei. Se pare că rezilierea contractelor, care au toate anexele confidenţiale, putea costa foarte mult statul român.

Potrivit unor specialişti în domeniul insolvenţei, dacă autorităţile se rezumă doar la insolvenţă, atunci ar trebui să-i convingă pe judecători şi pe viitorul administrator judiciar să decidă încetarea contractelor directe, la un preţ sub cel al pieţei, pentru a vinde energia pe piaţa centralizată, unde poate obţine mult mai mulţi bani.

Prin piaţă mai circula, ieri, un scenariu cum că există riscul ca încetarea contractelor directe să nu poate fi obţinută în acest mod, situaţia financiară a Hidroelectrica nefiind atât de disperată.

Astfel, unii jurişti susţin că numai falimentul ar face ca cel mai mare producător de energie din ţara noastră să scape de celebrele contracte directe, iar falimentul celui mai ieftin producător de energie, cu o cotă de circa 30% din producţia naţională este un preţ greu de plătit chiar dacă scăpăm de celebrele contracte directe.

Surse din Ministerul Economiei ne-au declarat că insolvenţa va funcţiona doar ca o sperietoare pentru băieţii deştepţi, ca să-i determine să accepte o majorare semnificativă, de peste 30% a preţului energiei hidro.

Hidroelectrica SA este cel mai mare producător de energie electrică din Româ-nia. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei. Hidroelectrica are contractate credite cu garanţie guvernamentală de la Banca Mondiala şi BERD şi datorează, spre exemplu, numai la Apele Române circa 120 milioane euro din uzinarea apelor şi la Termocentrala Rovinari - peste 180 milioane euro). (ANA ZIDARU, ALINA TOMA)

Hidroelectrica a depus, vinerea trecută, cererea de intrare în insolvenţă. Tribunalul Bucureşti se va pronunţa în acest caz miercuri, pe 20 iunie. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, declara pe 18 mai că se doreşte aducerea contractelor încheiate de Hidroelectrica cu "băieţii deştepţi" pe piaţa concurenţială, dorindu-se eliminarea preţului fix din aces-te contracte. Potrivit lui Chiţoiu, statul are de recuperat 1 miliard de euro de la "băieţii deştepţi", în condiţiile în care contractele încheiate cu Hidroelectriva vor fi considerate ajutor de stat de către Comisia Europeană.

Compania de stat vinde la preţuri sub cel al pieţei prin intermediul unor contracte bilaterale circa trei sferturi din cantitatea de energie electrică produsă.

Ministerul Economiei a precizat ieri, printr-un comunicat de presă: "Hotărârea privind cererea de intrare în insolvenţă a fost luată de Consiliul de Administraţie al societăţii SC «Hidroelectrica» SA, iar MECMA, în calitate de acţionar, nu interferează în niciun fel în procedurile judiciare în care sunt implicate societăţile comerciale cu capital de stat pentru a nu influenţa în niciun mod instanţele de judecată".

Avocatul Piperea: Reorganizarea permite încetarea contractelor cu "băieţii deştepţi"

Avocatul Gheorghe Piperea susţine că dacă Guvernul intenţionează să bage Hidroelectrica în proces de insolvenţă cu reorganizare, atunci este posibilă încetarea oricărui contract al companiei, inclusiv al celor cu "băieţii deştepţi". Domnia sa apreciază că soluţia este surprinzătoare numai în condiţiile în care autorităţile noastre doresc să îi anihileze pe "băieţii deştepţi" din energie. Desigur, insolvenţa nu va mai permite listarea societăţii la Bursa de Valori Bucureşti sau privatizarea ei cu succes.

Contractele cu "băieţii deştepţi" - investigate de Comisia Europeană

Comisia Europeană a anunţat, în aprilie, că a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă "Hidroelectrica" a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.

Comisia doreşte să stabilească dacă "Hidroelectrica" a subvenţionat în mod indirect clienţii vânzând acestora energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei sau achiziţionând de la aceştia la preţuri peste nivelul pieţei.

Totodată, Consiliul Concurenţei (CC) a demarat o investigaţie asupra contractelor bilaterale încheiate de "Hidroelectrica", pentru a vedea dacă partenerii din contracte s-au înţeles între ei privind preţul energiei.

Reprezentanţii CC nu au dorit, ieri, să comenteze informaţia legată de insolvenţa "Hidroelectrica".

Victor Cionga, AZ Capital Advisors: Subiectul listării Hidroelectrica, închis

Subiectul listării "Hidroelectrica" la Bursa de Valori Bucureşti este închis pentru o perioadă de timp, este de părere Victor Cionga, Managing Director "AZ Capital Advisors.

Domnia sa ne-a declarat: "Este evident că nu se poate vorbi de o vânzare a unui pachet de acţiuni printr-o listare pe piaţă de capital pentru o companie care a cerut insolvenţa. Cel puţin pentru o perioadă este evident că subiectul listării aces-tei companii este unul închis atât din punctul de vedere al companiei, cât şi din cel al potenţialilor investitori; ca să fiu mai clar, având în vedere dramatismul situaţiei (adică cererea «bruscă» de intrare în insolvenţă) chiar şi după ce compania va ieşi din această situaţie, este foarte probabil că investitorii vor fi foarte precauţi; ca şi băncile de investiţie dacă aces-tea o să fie invitate să participe la o nouă încercare de listare. Explicaţia: înainte de acest anunţ nu existau, cel puţin pentru terţi, niciun fel de semne rău prevestitoare; probabil că nici din caietul de sarcini alcătuit pentru a selecta pentru listare o bancă de investiţie, nu a reieşit o situaţie gravă odată ce două consorţii formate din bănci de investiţie internaţionale şi brokeri locali (fiecare membru având o foarte bună reputaţie profesională) au depus oferte, fiind selectată una dintre acestea".

Potrivit lui Victor Cionga, este surprinzător că societatea a lansat cu puţin timp în urmă o licitaţie pentru selectarea unui consorţiu de intermediari care să o atragă o mărire de capital de cel puţin 10%.

Domnia sa a comentat: "În general, mai ales în cazul unei companii mari (şi încă una de stat pe care mulţi lideri de opinie locali o considerau în intervenţiile publice ca fiind «o perlă a coroanei» care nu trebuie listată) cererea de insolvenţă apare după o acumulare în timp (mai exact în mulţi ani!) a unor dificultăţi financiare; mai rară este situaţia în care cererea de insolvenţă apare ca urmare a unor evenimente dramatice care induc pierderi financiare rapide sau în care apar obligaţii de plată a unor despăgubiri după hotărâri judecătoreşti legate de acţiuni în justiţie ca urmare a calculării unor contracte sau despăgubii pentru accidente de mediu etc. Având în vedere cele de mai sus (dacă această cerere de insolvenţă nu este cumva o manevră tactică cu un scop care nu este transparent sau mai exact nu încă! - lucru care sper să nu fie cazul), mi se pare surprinzător că societatea a lansat cu puţin timp în urmă o licitaţie pentru selectarea unui consorţiu de intermediari care să atragă o mărire de capital de cel puţin 10%. Mi se pare încă şi mai surprinzător că acţionarii companiei (OPSPI şi Fondul Proprietatea) care au reprezentanţi în Consiliul de Administraţie al acestei societăţi (care are drept auditor financiar una din firmele de mare reputaţie internaţională) nu au sesizat în decursul ultimilor ani acumularea unor probleme financiare de o asemenea amploare încât ele să ducă astăzi la cererea de insolvenţă; dacă ar fi ştiut sunt sigur că Adunarea Generală nu ar fi aprobat lansarea procesului de mărire de capital prin selectarea unui consorţiu internaţional. Un lucru este cert: atât programul de listări cât şi statul roman care este acţionarul principal al societăţii au pierdut (din păcate, iarăşi!) credibilitate atât în faţa investitorilor de pe piaţa de capital (români şi străini) cât şi în faţa băncilor de investiţie internaţionale, într-o perioadă când se fac eforturi pentru a mări cuantumul investiţiilor străine şi autohtone în economia românească".

O altă categorie de interesaţi a căror reacţie nu trebuie subestimată sunt băncile comerciale care au dat credite societăţi şi care sunt afectate de această decizie bruscă, mai spune domnul Cionga: "Să nu uităm că creditorii vor fi aceia care vor avea un cuvânt greu de spus în desfăşurarea procesului de insolvenţă. Este probabil că cel puţin unele dintre ele au fost luate prin surprindere de un partener vechi şi în care credeau; aceas-tă mişcare va îngreuna în viitor contractarea de credite de către toate companiile majoritare de stat.

În opinia domnului Cionga, o des-luşire rapidă şi publică a lucrurilor, fără bâlbâieli, este o necesitate.

Ionel Blănculescu: Acţionarii FP, interesaţi de rezilierea contractelor păguboase

Acţionarii "Fondul Proprietatea" sunt direct interesaţi de rezilierea eventualelor contracte păguboase încheiate de Hidroelectrica, pentru maximizarea profitului, ne-a declarat Ionel Blănculescu, secretarul executiv al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri (CCMA).

Prin intrarea în procedura de reorganizare judiciară a companiei de stat, judecătorul sindic poate decide anularea contractelor preferenţiale, dacă se descoperă elemente care i-au prejudiciat pe creditori, a punctat analistul.

Pe 6 iunie, şeful Oficiului pentru Participaţiile Statului şi pentru Privatizare în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a declarat că firmele care au semnat contracte cu Hidroelectrica au acceptat creşteri de preţ pentru energia furnizată, dar prea mici. În acelaşi timp, nicio firmă nu a acceptat reducerea pe-rioadei de livrare.

În opinia lui Ionel Blănculescu, este posibil ca autorităţile să nu fi găsit altă formulă de a rezilia contractele cu "băieţii deştepţi" decât prin intrarea în insolvenţă, pentru a evita ca Hidroelectrica să fie dată în judecată pentru acest gest.

Pe de altă parte, se pare că presiunea mare a obligat compania de stat să ceară intrarea în reorganizare juridică, mai spune analistul, adăugând că, în 2011, Hidroelectrica a avut un profit de 1,41 milioa-ne de euro şi datorii de peste 700 milioane euro, la o cifră de afaceri de 714 milioane de euro.

Ionel Blănculescu subliniază că nu Consiliul Concurenţei (CC) poa-te rezolva problema contractelor cu băieţii deştepţi, ci instanţa.

Consiliul Concurenţei a demarat o anchetă la Hidroelectrica. Preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu, preciza, în mai, că Legea Concurenţei permite aplicarea unei amenzi de până la 10% din cifra de afaceri de pe anul anterior, dacă sunt descoperite nereguli.

Ionel Blănculescu ne-a spus că, în această situaţie, Hidroelectrica ar trebui să plătească această amendă, şi nu firmele care au contractat energie de la compania de stat, aşa cum s-ar putea înţelege. (VIVIANI MIRICĂ)

Videanu: Intrarea Hidroelectrica în insolvenţă, greşită; poate că cineva vrea să o vândă pe doi lei

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat că este absolut nejustificată intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, arătând că ori este vorba despre o decizie managerială profund greşită, ori cineva vrea să vândă această companie "pe doi lei". Videanu a precizat că în 2010 Hidroelectrica a avut cel mai mare profit din istorie, pes-te 100 milioane de euro, iar în anul 2011 aceasta a dat statului cele mai mari dividende din istoria Hidroelectrica.

"Din păcate, nu sunt cunoscute public argumentele intrării în insolvenţă a Hidroelectrica, dar, după ce în 2010, Hidroelectrica a avut cel mai mare profit din istorie, peste 100 milioane de euro, şi în anul 2011 a dat statului cele mai mari dividende din istorie, este absolut nejustificată intrarea în insolvenţă. Aici pot fi două argumente, ori este o decizie managerială profund greşită, ale căror rezultate vor fi devastatoare pentru Hidroelectrica, ori cineva vrea să vândă Hidroelectrica pe doi lei", a apreciat Adriean Videanu, citat de Mediafax. El a adăugat că se va vedea cine doreşte acest lucru şi că o companie strategică nu poate fi tratată "ca o companie care vinde papuci".

"O companie strategică cum este Hidroelectrica nu poate fi tratată din punct de vedere managerial ca o companie care vinde papuci şi să se decidă insolvenţa", a adăugat Videanu.

Ion Lungu: Cred că e o glumă

Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), refuză să creadă că solicitarea de intrare în insolvenţă a "Hidroelectrica" ar fi mai mult decât o glumă: "Prima mea reacţie a fost să cred că este o glumă. Dacă, într-adevăr, acest lucru este unul real, nu cred că va afecta func-ţionarea sistemului; probabil că vor fi activate termocentralele, dar eu încă cred că este o glumă".

"Hidrosind": Este o măsură pripită, salariaţii nu au fost consultaţi

Salariaţii "Hidroelectrica" sunt de părere că măsura trecerii în insolvenţă a producătorului de energie electrică este una "pripită".

"Măsura trecerii în insolvenţă, care nu putea fi luată decât de Consiliul de Administraţie al «Hidroelectrica» (chiar dacă domnul Preşedinte al CA declară că nu ştie nimic despre aceasta), este o măsură pripită. Reamintim că printre creditorii «Hidroelectrica», pe lângă nişte băieţi mai mult sau mai puţin deştepţi, pe lângă alte firme mai mult sau mai puţin importante, se mai află BM, BERD şi, nu în ultimul rând, salariaţii societăţii. Cel puţin ultimele două categorii de creditori nu au fost consultaţi!", a declarat Nicolae Aurariu, secretarul general al "Hi-drosind" - sindicatul "Hidroelectrica".

Angajaţii companiei au solicitat, printr-un comunicat de presă, "sprijinul mijloacelor media şi societaţii civile pentru a împiedica prăduirea celei mai importante societăţi cu capital majoritar de stat".

Aceştia consideră că insolvenţa "Hidroelectrica" a fost pregătită, "probabil", cu mult timp în urmă şi fac trimitere la hotărârea AGA nr. 21/25.05.2012. (E.O.)

Simion Tihon, Prime Transaction: Insolvenţa Hidroelectrica, efect asupra Fondului Proprietatea

Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica ar putea avea un efect vizibil în activul net al Fondului Proprietatea ţinând cont că la ultima raportare, Hidroelectrica avea o pondere de 20% din activul net al Fondului, potrivit lui Simion Tihon, broker la "Prime Transaction". "Deocamdată este vorba despre o solicitare a intrării în insolvenţă, solicitare ce pare puţin viabilă în condiţiile situaţiilor financiare ale Hidroelectrica", este de părere Simion Tihon.

Aureliu Leca: Este un semnal fals

Este un semnal fals sau o exagerare, consideră expertul în energie Aureliu Leca despre cererea de insolvenţă a "Hidroelectrica" depusă la Tribunal: "Dacă era 1 aprilie, era de înţeles". Domnia sa nu acceptă că acest lucru ar fi adevărat, susţinând că, lăsând la o parte contractele cu "derbedeii deştepţi", "Hidroelectrica" este cea mai profitabilă companie energetică de la noi, care a trecut printr-o perioadă dificilă diun cauza lipsei de apă. Societatea trebuie curăţată, întrucât a fost "abuzată", ne-a mai spus domnia sa.(E.O.)

Ionuţ Purica: Producţia hidro nu va fi întreruptă

Indiferent de situaţie şi de motivul pentru care "Hidroelectrica" şi-a cerut insolvenţa, producţia noastră de energie hidro nu va fi întreruptă, ne-a spus Ionuţ Purica, expert în domeniu, subliniind că este convins de acest lucru.

"Dacă luăm istoria foarte recentă, din ultima lună, autorităţile au renegociat acele contracte încheiate în condiţii mai puţin avantajoase pentru «Hidroelectrica». Probabil că aceste contracte sunt foarte bine făcute, iar pentru a le întrerupe sau a le termina, probabil că sunt nişte clauze foarte dure. În aceste condiţii, contractele pot fi întrerupte doar dacă unua dintre părţi dispare. Este o acţiune corporatistă. Astăzi «Hidroelectrica» intră în insolvenţă, iar mâine apare «Hidroelectrica 2», care nu mai are contracte dubioase cu «băieţi deştepţi» şi poate negocia alte contracte. Nu înseamnă că de mâine nu se mai produce energie hidro".

Un alt scenariu care ar putea sta la baza insolvenţei producătorului de energie, în opinia domnului Purica, este curăţarea companiei de datorii: "Într-un context dat, «Hidroelectrica» poate fi restructată şi se poate naşte o companie cu datorii, care să fie gestionată separat de stat şi una sau mai multe companii curate, care să aibă un rating bun şi care pot lua credite cu o dobândă favorabilă, pentru noi investiţii".

Domnia sa ne-a spus că ceea ce se întâmplă la "Hidroelectrica" poate fi pus pe seama faptului că ne aflăm într-o perioadă de restructurare corporatistă, adăugând că se poate întâmpla şi ca justiţia să nu accepte solicitarea de intrare în insolvenţă, având în vedere că societatea este una profitabilă. (EMILIA OLESCU)

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI, REMUS VULPESCU ŞI-A AMINTIT:

CA a cerut intrarea "Hidroelectrica" în insolvenţă

La închiderea ediţiei, Preşededintele Consiliului de Administraţie (CA) al Hidroelectrica Remus Vulpescu a declarat, într-un comunicat, că societatea a hotărât, în şedinţa CA din 15 iunie 2012, să înainteze Tribunalului Bucureşti cererea de intrare în insolvenţă a companiei, în scopul reorganizării activităţii conform unui plan de reorganizare la finalul căruia "Hidroelectrica" să-şi continue activitatea fără supravegherea autorităţii judecătoreşti. Decizia a fost luată ca urmare a secetei prelungite de la finalul anului trecut, pierderilor rezultate în urma diferenţelor de curs valutar şi a deprecierii monedei naţionale, a reducerii fluxurilor de numerar cu peste 27% în acest an, precum şi a pierderii financiare înregistrate, de la 121 milioane lei în 2011, la 112 milioane lei în primele cinci luni ale acestui an, mai arată comunicatul. Acesta precizează că "Hidroelelectirca" va derula în continuare toate contractele "în condiţii de eficienţă, transparenţa şi legalitate".

UPDATE

Fondul Proprietatea: Hidroelectrica va valora zero în activul FP, dacă intră în insolvenţă

Franklin Templeton menţionează că, în cazul în care cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica este admisă de către Tribunal, aceasta va determina înregistrarea acţiunilor companiei la valoarea zero în activul net ("VAN") al Fondului (valoarea participaţiei Fondului în Hidroelectrica la 31 mai 2012, reflectată în VAN, a fost de 3.288,71 milioane lei, adică 20,98% din total VAN), până la finalizarea procedurii mai-sus menţionate, în conformitate cu Regulamentul CNVM nr.4/2010.

Într-un comunicat transmis aseară Bursei de Valori Bucureşti se mai arată: "De asemenea, în cazul în care cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica este admisă de către Tribunal, pentru creanţa reprezentând dividende de încasat de la Hidroelectrica aferente profitului anului 2010 şi pentru dobânzile penalizatoare pentru plata cu întârziere a acestor dividende, în valoare totală de 46,87 milioane lei, se va înregistra o ajustare privind pierderea de valoare pentru suma totală.

Managerul de Fond reiterează angajamentul său de a continua eforturile pentru protejarea şi creşterea valorii pe termen lung a tuturor companiilor din portofoliul Fondului, inclusiv Hidroelectrica, şi va lua toate măsurile necesare pentru atingerea acestui scop".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. sunt ingrijorat:am actiuni la FP

    1. VINDE-LE REPEDE CAT MAI POTI

      Draga Laur,

      eu nu-ti inteleg deloc starea de stress. Daca te hotarasti sa le vinzi spune-mi ca sunt interesant. Ofer agio de 15% din pretul pretei,insa dupa aceea sa nu ma certi ca am fost schmecker:-) Daca ai mai multa incredere in anonimi asculta-i pe ei... 

    cea mai mare teapa dupa petrom.. faliment??? de ce nu spuneti ca vrea cineva ,,destept'' sa puna mana ieftin pe Hidroelectrica.. .. locul lor e in puscarie.. vindeti tot tara.. si va mirati ca pleaca toti din tara.. RUSINEEEEEEEEEEEEE.!!!!!!!!!!! !!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb