Holde Agri Invest - investiţie de 8 milioane de lei într-un nou siloz

F.D.
Piaţa de Capital / 31 august 2023

Holde Agri Invest - investiţie de 8 milioane de lei într-un nou siloz

Holde Agri Invest, companie românească ce exploatează terenuri agricole, anunţă realizarea unei noi investiţii la nivelul fermelor sale, prin construirea unui siloz cu o capacitate de stocare de 10.000 de tone în cadrul fermei Frumuşani din judeţul Călăraşi. Această investiţie, cu o valoare de 8 milioane de lei, creşte capacitatea totală de depozitare a Holde la 25.000 de tone, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.

"Holde se află într-o etapă dinamică a evoluţiei sale. În fiecare an avem în vedere extinderea suprafeţei lucrate şi dezvoltarea fermelor existente, deoarece agricultura din România se află într-un stadiu în care necesită investiţii masive de modernizare. Investiţia de la Frumuşani reprezintă un alt obiectiv asumat şi îndeplinit de către noi. Totodată, ne bucurăm că am finalizat lucrările în timp record, astfel încât putem deja să depozităm în noul siloz o parte din recolta anului agricol în curs. Pe termen mediu şi lung, întregul proiect de depozitare de la Frumuşani va aduce o serie de beneficii, precum stabilitate la nivel operaţional în legătură cu alegerea perioadei de vânzare a cerealelor şi flexibilitate în negocierea cu traderii de cereale. De asemenea, ne aşteptăm să amortizăm destul de rapid efortul financiar depus pentru construirea silozului, având în vedere că vom putea obţine plus valoare la vânzarea tardivă sau oportună a mărfurilor", a declarat Liviu Zăgan, Director General al Holde Agri Invest.

Silozul Frumuşani este situat în localitatea Buciumeni şi este alcătuit din patru celule, cu o capacitate de stocare de 2.500 de tone fiecare. Lucrările pentru ridicarea acestuia s-au întins pe o perioadă extrem de scurtă, 11 luni, iar aproximativ 85% din cheltuielile aferente au fost refinanţate de companie prin intermediul creditului sindicalizat contractat în luna mai a acestui an cu Banca Transilvania şi OTP Bank România. Locaţia fermei deţine şi un avantaj strategic, deoarece se află în proximitatea drumului naţional numărul 4, fiind astfel uşor de ajuns în portul Constanţa sau Olteniţa, precum şi facil de accesat din Bucureşti, unde se află sediul central al Holde.

Investiţia de la Frumuşani reprezintă prima fază a proiectului de dezvoltare a capacităţilor de stocare în cadrul acestei ferme. Compania pregăteşte în perioada următoare demararea celei de-a doua etape de dezvoltare, care vizează construirea a cinci noi celule de câte 500 de tone fiecare, instalarea unei staţii de selectare şi tratare a seminţelor, precum şi hale de depozitare.

Încă de la listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, din octombrie 2020, Holde Agri Invest a investit în mod constant în dezvoltarea companiei şi a operaţiunilor sale. Investiţiile efectuate până în prezent s-au ridicat la peste 155 de milioane de lei şi au fost finanţate din capital propriu şi împrumutat. Acestea au vizat lărgirea suprafeţelor exploatate şi modernizarea fermelor existente, prin achiziţionarea de utilaje de ultimă generaţie, sisteme de irigaţii şi extinderea capacităţilor de depozitare. La nivelul fermelor sale, Holde mai deţine un siloz cu o capacitate de 15.000 de tone la baza Călineşti, din cadrul fermei Roşiori.

Recent, compania a anunţat aprobarea de către Consiliul de Administraţie a unei noi majorări de capital social de până la 40 de milioane de lei. Prin această majorare, Holde urmăreşte continuarea implementării planurilor de dezvoltare ale companiei, precum extinderea prin intermediul achiziţionării unor noi ferme şi implementarea planului curent de investiţii, dar şi asigurarea capitalului de lucru necesar suplimentar pentru stocarea producţiei pe termen lung.

În prezent, Holde exploatează o suprafaţă totală agricolă de aproximativ 13.200 de hectare împărţită în patru nuclee - Roşiori, aproximativ 3.830 ha, Frumuşani, circa 3.720 ha, Videle, aproximativ 2.300 ha şi Conţeşti, circa 3.350 ha, fiind astfel în top patru companii agricole cu capital autohton din punct de vedere al suprafeţei exploatate.

Acţiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 octombrie 2020 şi se tranzacţionează sub simbolul bursier HAI. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de aproximativ 117 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb