HORNBACH România anunţă extinderea echipei şi acordarea unui pachet salarial competitiv pentru a atrage noi talente

A.F.
Companii / 22 aprilie

HORNBACH România anunţă extinderea echipei şi acordarea unui pachet salarial competitiv pentru a atrage noi talente

HORNBACH România, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, răspunde dinamicii pieţei muncii printr-o strategie de dezvoltare a resurselor umane, ce include ajustări salariale şi creşterea echipei la nivel naţional. Compania îşi consolidează astfel poziţia de angajator competitiv pe piaţa românească mai ales datorită remuneraţiei corecte pe toate palierele, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, în acest moment, HORNBACH România are 1.235 de angajaţi. Cu aproape 91% dintre aceştia activând în magazine şi 9% în cadrul sediului central, compania demonstrează o structură solidă. Dinamica echipei reflectă o diversitate echilibrată, cu o distribuţie aproape egală de gen (52% bărbaţi, 48% femei) şi o medie de vârstă de 39 ani, subliniind o cultură matură. Mai mult de atât, peste 21% dintre angajaţi sunt parte din companie de peste 10 ani, în timp ce alţi 21% au o vechime cuprinsă între 5 şi 10 ani. Restul, de 58%, au sub 5 ani în structura companiei.

"Cu siguranţă, piaţa forţei de muncă a fost foarte dinamică în ultimii ani, pe toate segmentele, nu doar în retail. Ne confruntăm cu provocări semnificative pe piaţa muncii, printre care se numără implicarea simultană a candidaţilor în mai multe procese de recrutare şi lipsa răbdării din partea acestora. În plus, deficitul de specialişti accentuează aceste dificultăţi, determinând nevoia unei abordări mai strategice în recrutare", a declarat Mihaela Boghiu, Director HR al HORNBACH România.

Potrivit afirmaţiilor sale, atât provocările pe zona de recrutare şi de retenţie a angajaţilor, cât şi nevoia de mărire a echipei la nivel naţional au fost principalele motive ce au dus la noua strategie de salarizare a angajaţilor. Astfel, HORNBACH România îşi exprimă angajamentul faţă de membrii echipei locale prin acordarea unui pachet motivaţional, oferind un salariu ce porneşte de la 3.100 lei net pentru posturi de lucrător comercial şi casier, dar care poate fi chiar şi mai ridicat, acesta fiind completat de un set complex de beneficii.

"La HORNBACH, înţelegem că satisfacţia angajaţilor începe cu un pachet salarial competitiv, dar nu se limitează la acesta. Salariul de bază începând de la 3.100 lei net reprezintă doar punctul de plecare într-o carieră la HORNBACH, cu o structură salarială flexibilă, ce ia în considerare calificările, experienţa şi condiţiile specifice de muncă ale fiecărui angajat. Această abordare asigură că nimeni nu rămâne ancorat într-un nivel salarial iniţial, ci are perspective clare de creştere. Anual, realizăm un proces de evaluare a performanţelor şi potenţialului, în urma căruia se analizează ajustarea salariilor, în funcţie de performanţa individuală şi succesul companiei. Acest mecanism de evaluare periodică nu doar că reflectă aprecierea noastră faţă de contribuţia fiecărui membru al echipei, dar şi angajamentul nostru de a împărtăşi succesul companiei cu angajaţii noştri", a mai spus Mihaela Boghiu.

În plus faţă de remuneraţie, compania oferă un pachet de beneficii extins, conceput pentru a răspunde nevoilor diverse ale angajaţilor. Printre acestea se numără tichete de masă de până la 577,5 lei/lună, bani pentru transport - 160 lei/lună, 2 prime anuale fixe în valoare de 1.200 lei net fiecare, prime de performanţă în funcţie de rezultate şi multe altele.

Mai mult de atât, HORNBACH promovează o cultură organizaţională centrată pe comunicare deschisă şi feedback continuu, beneficiind de o structură ierarhică orizontală care facilitează dialogul constructiv între toate nivelurile. Angajaţii sunt încurajaţi să participe activ la şedinţe, unde opiniile şi ideile lor sunt nu doar solicitate, dar şi valorizate, stimulând astfel inovaţia şi îmbunătăţirea constantă a proceselor.

Focusul companiei pe dezvoltarea profesională este o prioritate, HORNBACH oferind programe de formare specializată şi oportunităţi de avansare bazate pe recunoaşterea şi evaluarea meritelor individuale. Acest angajament faţă de promovarea internă reflectă filozofia companiei de a cultiva talentele proprii. De altfel, peste 90% dintre colegii din middle şi top management au făcut carieră la HORNBACH.

De asemenea, se pune un accent deosebit pe ajustarea periodică a structurilor salariale şi a pachetului de beneficii, cu scopul de a menţine un nivel înalt de motivaţie în rândul echipei.

Pentru anul în curs, compania are în plan să atragă 100 de noi colegi în echipă, în toate cele 9 magazine pe care le deţine pe plan local, dar şi în sediul central. În acest sens, HORNBACH defineşte candidatul ideal drept amabil, comunicativ şi dedicat. Aceste calităţi, alături de o orientare strategică spre dezvoltare şi inovaţie, sunt esenţiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb