Peste 60% dintre cererile de cazare în ţară menţionează plata cu vouchere de vacanţă, potrivit site-ului de rezervări turistice HotelGuru.ro.
Voucherele de vacanţă au fost oferite în această primăvară angajaţilor în instituţiile statului. Valoarea cumulată a voucherelor primite de un angajat este de 1.450 lei. Acestea pot fi folosite pentru a achita cazarea, masa sau transportul pentru o vacanţă în destinaţii interne. Nu sunt transmisibile şi nu pot fi vândute/schimbate.
Dacă pensiunile de mici dimensiuni evită plata prin vouchere de vacanţă, hotelurile medii şi mari nu pun probleme în a accepta plata cu vouchere de vacanţă, transmite portalul.
Cele mai solicitate destinaţii pentru plata cu voucherele de vacanţă rămân cele de pe Valea Prahovei, litoral şi staţiunile balneoclimaterice din vestul şi centrul ţării.
HotelGuru.ro este un portal de rezervări online care are listate 1900 de unităţi de cazare din România, din totalul celor 127.000 de unităţi de cazare din întreaga Europă, afişate pe site. Pe HotelGuru.ro pot fi făcute rezervări atât la pensiuni, cât şi la hoteluri de 5 stele. HotelGuru.ro este parte a grupului Szallas.hu din Ungaria, ce a generat rezervări de peste 25 de milioane de euro, anul trecut, în Europa Centrală şi de Est.