Hotelul de tip boutique "Vila Arte", de patru stele, din Bucureşti este achiziţionat de Agenţia de Comunicare Integrată şi Digital Factory, ADV Communication, o companie cu capital integral italian, conform unui comunicat d epresă remis Redacţiei.
"Când am aflat că Boutique Hotelul Vila Arte a fost pus în vânzare, am devenit imediat interesat atât datorită amplasării sale în centrul capitalei, cât şi structurii sale arhitecturale sobre şi elegante, ce aminteşte anii "50. O oportunitate imobiliară cu caracteristici cu adevărat unice care a trezit şi interesul altor potentiali cumpărători, însă până la urma oferta noastră a fost cea câştigătoare. Achiziţionarea unui imobil de tip Boutique Hotel are întotdeauna un anumit farmec pentru că este ca şi cum ai intra să faci parte din intimitatea ei şi de asemenea, şi puţin din istoria Capitalei. Renovarea atentă şi de conservare a structurii originale, ce va fi finalizată până în luna noiembrie, a fost începută ţinând cont de viitoarea sa poziţionare multifuncţională pe piaţa imobiliară din România. Din acest motiv sunt mândru că am putut aduce o contribuţie concretă la recuperarea clădirilor istorice din oraş, indiferent de dimensiunea acestora. Lucrările efectuate în imobilul de 400 mp. De pe Vasile Lascar 78, se va înscrie aşadar în acele acţiuni care vizează conservarea arhitecturii originale a Bucureştiului, care de multe ori nu este respectată", a declarat Giulio Bertola, fondatorul ADV Communication.