HP vrea să-şi dubleze achiziţiile de energie regenerabilă până în 2012

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 28 octombrie 2008

HP vrea să-şi dubleze achiziţiile de energie regenerabilă până în 2012

HP îşi propune ca obiectiv pentru anul 2012 dublarea achiziţiilor de energie regenerabilă, de la aproximativ patru la sută, în 2008, până la opt la sută, în 2012, informează un comunicat al HP. Această strategie completează eforturile mai vechi ale companiei de a reduce până la 16 la sută consumul de energie şi al emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de locaţiile sale de producţie, termenul limită fiind 2010. Pentru a reduce efectele dioxidului de carbon, HP se orientează din ce în ce mai mult spre o gamă diversificată de resurse regenerabile. Astfel, compania îşi propune îmbunătăţirea eficienţei energetice, reducerea energiei şi menţinerea unui echilibru al consumului în toate sediile sale. Un prim pas în atingerea acestor obiective a fost realizat în anul 2007, când compania a reuşit să crească în mod considerabil numărul achiziţiilor de energie regenerabilă, cu peste 350 la sută. Mai mult, HP a achiziţionat anul trecut 61,4 milioane de kilowaţi oră (kWh) energie regenerabilă nepoluantă, care să îi ofere mediului înconjurător o viaţă mai lungă. "HP investeşte în noi tehnologii, încercând astfel să ne plaseze mai aproape de un ecosistem IT durabil. Compania noastră sprijină o serie de programe care vizează energia regenerabilă, tocmai pentru a ne oferi o mai bună eficienţă operaţională şi pentru a demonstra încă o dată grija faţă de clienţii noştri, preocupaţi în permanenţă de creşterea costurilor energetice", a declarat John Frey, senior sustainability executive HP. Printre ultimele achiziţii care vin în întâmpinarea iniţiativei HP, se înscrie un sistem solar de 1,1 megawaţi, cu 6.256 de panouri capabile să economisească pentru următorii 15 ani o sumă de 750.000 de dolari. Oferind în acelaşi timp mai mult de 10 la sută din totalul de putere, sistemul va reduce emisiile de dioxid de carbon cu mai mult de 60 de milioane de lire sterline în următorii 30 de ani. Aceasta este echivalentă cu furnizarea de energie electrică la 3.800 de locuinţe sau scoaterea din circulaţie a peste 5.250 de maşini pentru acelaşi interval.Cu un portofoliu ce cuprinde soluţii de imprimare, calculatoare personale şi infrastructură IT, HP este cea mai mare companie IT din lume. Veniturile realizate de companie în ultimele patru trimestre încheiate pe 30 aprilie 2007 au totalizat 110,4 miliarde de dolari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb