Ideea unui fond suveran în România, de inspiraţie franceză

Ziarul BURSA #Companii / 14 iulie 2017

Ideea unui fond suveran în România, de inspiraţie franceză

Mircea Ursache, fost preşedinte AVAS, a propus, în 2009, înfiinţarea unui fond suveran

Ambasadoarea Franţei Michèle Ramis: "Firmele franceze - interesate să participe la dezvoltarea societăţilor româneşti listate în FSDI"

MIHAI FIFOR: "Îngrijorările companiilor străine privind noile măsuri din programul de guvernare sunt nefundamentate"

Înfiinţarea unui fond suveran de investiţii în ţara noastră era una dintre măsurile anticriză stabilită de coaliţia de guvernare, în 2009, iar un proiect de lege în acest sens a fost depus de fostul preşedinte AVAS Mircea Ursache. La data respectivă, Mircea Ursache spunea, într-un interviu pentru "BURSA", că inspiraţia a venit de la francezi. Fondul, propus de Ursache, urma să preia participaţiile deţinute de stat, prin diverse ministere.

Actuala coaliţie de guvernare PSD ALDE şi-a asumat, în programul de guvernare, să înfiinţeze un fond suveran de dezvoltare, însă, până acum, nu a fost făcut niciun demers.

Ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis a declarat, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Economiei, Mihai Fifor, că firmele franceze sunt foarte interesate să coopereze şi să participe la dezvoltarea societăţilor româneşti listate în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

Ministrul Fifor a subliniat că de FSDI vor beneficia proiecte precum Autostrada Piteşti-Sibiu, importantă pentru producătorul de automobile Dacia Renault: "Autostrada e o prioritate a guvernării noastre şi se lucrează accelerat la proiectul de lege privind achiziţiile speciale din infrastructură, energie şi apărare. Autostrada e unul dintre proiectele finanţabile prin Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii". Mihai Fifor a estimat că, după parcurgerea procedurilor de consultare publică şi validarea de către Eurostat, proiectul de lege a FSDI va fi adoptat de Guvern şi va intra în dezbatere parlamentară, la începutul lunii septembrie 2017.

Ambasadoarea Michèle Ramis a mai evidenţiat câteva proiecte de cooperare între industriile de apărare franceză şi română. "Franţa se angajează să susţină aceste colaborări industriale care vor implica producţia în fabrici şi implantarea în locaţii din România", a precizat diplomata franceză.

Ministrul Mihai Fifor a apreciat ofertele prezentate. El a precizat, referitor la cooperarea deja existentă, dintre Airbus şi IAR Ghimbav-Braşov, pentru fabricarea elicopterului multirol H215 M: "Intenţia noastră e IAR să devină contractor principal pentru orice posibilă comandă de elicoptere pe care statul român o va face pentru flota îmbătrânită. Chiar dacă nu se află în sfera de competenţă a Ministerului Economiei, colaborarea cu Airbus nu poate fi pusă în pericol, deoarece la IAR proiectul se referă la elicoptere multirol şi nu la avioane de transport persoane".

Potrivit lui Mihai Fifor, îngrijorările companiilor străine privind noile măsuri din programul de guvernare sunt nefundamentate. "Vă rog să comunicaţi mediului de afaceri francez că nu se va lua nicio măsură până ce nu se vor face studii de impact serioase şi consultări publice riguroase cu patronatele şi sindicatele", a spus ministrul Economiei, Mihai Fifor.

Tăriceanu a discutat cu ambasadorul Franţei despre dezvoltarea Parteneriatului strategic

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a discutat, în această săptămână, cu noul ambasador al Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis, exprimând "deschidere pentru un dialog direct care să asigure dezvoltarea armonioasă şi susţinută a Parteneriatului strategic dintre România şi Franţa".

Potrivit unui comunicat, Tăriceanu a salutat alegerea noului preşedinte Emmanuel Macron, precum şi a noului Parlament şi Executiv francez, "exprimându-şi speranţa că noii factori de decizie de la Paris vor continua să solidifice construcţia europeană şi, în acest cadru, să se identifice de comun acord mijloacele de colaborare bilaterală intensificată, luând în considerare şi procesul de pregătire şi exercitare de către România a preşedinţiei Consiliului UE".

Cei doi oficiali au trecut în revistă priorităţile pe termen scurt şi mediu ale agendei de activităţi bilaterale, între care organizarea Sezonului Cultural România-Franţa 1 decembrie 2018 - 14 iulie 2019, care se va desfăşura sub auspiciile marcării festive a 100 de ani de la întregirea României, prilej de a evidenţia alianţa româno-franceză din Primul Război Mondial.

Ambasadorul francez s-a pronunţat pentru intensificarea cooperării pe linia institutelor culturale şi pentru dezvoltarea la un nivel superior a relaţiilor bilaterale economice, cu accent pe componenta industriei de apărare.

La rândul său, preşedintele Senatului a reliefat importanţa pe care o acordă "sporirii vizibilităţii cooperării culturale existente între România şi Franţa, considerând că, în mod tradiţional, această dimensiune a reprezentat forţa motrice de avansare a cooperării şi în alte domenii de interes reciproc".

Tăriceanu a accentuat importanţa pe care Senatul o acordă Institutului Cultural Român de la Paris, "instituţie care va avea o misiune deosebit de importantă în buna derulare a componentei ce-i va reveni în organizarea Sezonului Cultural România-Franţa de anul viitor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb